Memorii de pe băncile şcolii

1 52273 original jpg jpeg

E început de an şcolar şi chiar dacă au lăsat în urmă zilele când îşi puneau ghiozdanul în spate în fiecare dimineaţă, starurile simt şi ele un strop de emoţie uitându-se înapoi, la vremurile când nu aveau nicio grijă.

Carey Mulligan cânta în cor

„Eu am frecventat un internat catolic în afara Londrei şi-mi plăcea să fiu remarcată de profesori.

Eram studioasă nevoie mare,cântam şi în cor,dar dintre toate fetele,eu şi încă patru colege nu ne-am continuat studiile la facultate.

Dintotdeauna am ştiut că vreau să devin actriţă,dar trebuie să le mulţumesc părinţilor mei pentru că au insistat să-mi termin studiile liceale.

Căci în perioada liceului mi-am cunoscut şi cea mai bună prietenă,pe Zoe.”  

Keira Knightley,note contra filme

„N-am fost fană şcoală,dar am făcut un pariu cu ai mei:dacă luam note satisfăcătoare într-un an de curs,pe perioada verii mă lăsau să fac un film.

dc61e68468ec873b6ccee26edc82e9d9 jpg jpeg

Fireşte că a fost o mişcare inteligentă din partea lor,căci m-au determinat astfel să muncesc mai mult.

Am fost nevoită să renunţ totuşi la şcoală înainte de licenţă,căci începusem filmările la «Doctor Jivago».”

Colin Firth,cursuri pe ruta Marea Britanie – SUA

„Familia mea s-a mutat de mai multe ori când eu eram la şcoală,aşa că n-am prea prins rădăcini într-un singur loc.

În plus,ai mei au locuit o perioadă şi în America şi-mi aduc aminte că mă chinuiam să-mi ascund accentul britanic.

simeon stalpnicul png

Normal că atunci când ne-am întors acasă am reluat caznele cu suprimarea accentului american,cu care copiii mă luau în zeflemea.

Îmi aduc aminte cu drag de anii de şcoală,în special de o profesoară de engleză,doamna Kirby,care mi-a deschis apetitul pentru literatură.”

Hugh Laurie n-avea gânduri să devină „doctor House”

„Eram un copil mai solitar – mă despărţeau mulţi ani de cei trei fraţi mai mari – aşa că se poate spune că am crescut precum un băiat singur la părinţi.

simeon stalpnicul png

N-am fost o fire studioasă,dar mi-am trimis,la rându-mi,copiii la acelaşi tip de şcoală la care am fost eu.

Nu sunt genul foarte nostalgic sau care să privească în trecut,n-am ajuns la nicio reuniune cu foştii colegi din generală,liceu ori facultate.”

Emma Thompson n-a fost populara clasei

„Colegii mei de şcoală mă cam marginalizau,pentru că eram o fire mai visătoare.

simeon stalpnicul png

Nu-mi plăcea să am sentimentul apartenenţei la vreun grup,eram pe cont propriu.

Şi în niciun caz nu luam parte la scenele de brutalizare a celor care erau percepuţi drept tocilari!”

Helen Mirren se visa scenaristă

„Diriginta mea,de la Şcoala Romano-Catolică Sf. Bernard,Maica Mary Mildred,era o femeie mărunţică,în vârstă,foarte înţeleaptă,care respira bunătate – era parcă desprinsă din lumea asta.

simeon stalpnicul png

Ea mi-a dat un sfat definitoriu pentru mine:«Să nu-ţi fie teamă de nimic!». În şcoală,grupul meu de prieteni era mai fistichiu;noi,fetele,ne rulam fustele în talie ca să pară mini-uri.

Dar nu eram o rebelă – îmi plăcea muzica jazz şi iubeam cursurile de artă. Mă visam cu un teanc de scenarii sub braţ.

Profesoara mea de engleză,doamna Welding,e cea care m-a ajutat să-mi pun visul în aplicare.

M-a sfătuit să dau la facultate la Teatru,ea mi-a obţinut formularele de înscriere.”



Recente

Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
clickpentrufemei ro pexels cristian rojas 8459365 jpg
Kim Catrall  foto   Profimedia jpg
venti views AtEJsWMY1Ko unsplash jpg
Nicole Kidman, Lily Allen  foto   Profimedia jpg
Brigitte Bardot  foto   Profimedia jpg
Gwyneth Paltrow  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Profimedia jpg
Scarlett Johansson  foto   Profimedia jpg
shutterstock 64061455 jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Serena Williams  foto   Profimedia jpg
vedete  foto   Facebook jpg
64 65 shutterstock 2082380233 jpg
lazy guruji rCz14RWCk3c unsplash jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Celine Dion  Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și inelul de logodnă  foto   Profimedia jpg
Jenny McCarthy  sursa foto   Profimedia jpg
Tara Reid  foto   Profimedia jpg