Metode naturale de îndepărtarea a părului nedorit de pe faţă

1 68561 original jpg jpeg

Dacă unele femei au fost norocoase şi au foarte puţin păr facial, altele suferă de pilozitate în exces şi trebuie să se epileze des. Iată câteva metode naturale de îndepărtare a părului nedorit de pe faţă.

În general,părul facial apare deasupra buzei superioare şi în zona perciunilor. Poţi apela la metode mai agresive,cum este ceara,sau poţi combina diferite ingrediente naturale. Aceste metode nu sunt vizibile pe termen scurt,ci oferă rezultate de lungă durată.

Turmeric şi lapte

Turmericul este unul dintre cele mai utilizate condimente în Asia,pudra putând fi folosită atât în preparate,cât şi în măştile de înfrumuseţare. Pudra de turmeric oferă strălucire tenului,în timp ce laptele este bogat în substanţe nutritive. Aplică în cantităţi egale turmeric şi lapte,până obţii o pastă. Aplic-o deasupra buzei superioare şi masează un minut. Las-o să se usuce,după care îndepărteaz-o prin masaj. Chiar dacă pielea va fi roşie la început,ca reveni la culoare iniţială în câteva minute. Îndepărtează resturile pastei cu apă rece.

Albuşuri

Probabil le foloseai în măştile de înfrumuseţare,dar ştiai că pot îndepărta părul nedorit de pe faţă? Amestecă în părţi egale albuş,amidon şi zahăr,până obţii o pastă. Dacă este prea lipicioasă pasta mai poţi adăuga amidon sau zahăr. Aplic-o pe zonele cu probleme,masând în direcţia opusă creşterii firelor de păr. Las-o să se usuce 30-40 de minute,după care smulge-o asemănător benzilor adezive. Foloseşte masca zilnic,iar după aproximativ o lună vei observa că părul va deveni mai fin şi va fi din ce în ce mai rar.

Zahăr

Este un bun exfoliant natural,dar utilizat frecvent,poate duce şi la îndepărtarea părului nedorit de pe faţă şi în acelaşi timp înhibă creşterea sa. Topeşte o cană de zahăr într-o tigaie,împreună cu o lingură de zeamă de lămâie. Când s-a întunecat la culoare şi s-a îngroşat,dai vasul deoparte. Toarnă amestecul într-un borcan de sticlă şi lasă-l să se răcorească. Întinde zahărul ars în sensul invers al creşterii firelor de păr. Ia o bucată de material şi preseaz-o peste zahăr,după care trage-o ca pe o bandă adezivă.

Făină

Este una dintre cele mai ieftine metode de epilare. Amestecă făină cu lapte,până obţii o pastă,pe care o întinzi peste zonele cu probleme. Masează cu mişcări circulare şi lasă să se usuce. După ce s-a uscat complet trage de o margine pentru a o îndepărta,în direcţia inversă a creşterii firelor de păr. Aplică tratamentul cât de des poţi,iar foliculii de păr vor fi din ce în ce mai fini.



Recente

Echipa Visuri la cheie JPG
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
161 jpg
WhatsApp Image 2026 03 05 at 20 15 17 jpeg
Oscar 2026  foto   Profimedia jpg
Martin Scorsese ;i Liza Minnelli  foto   Profimedia jpg
Calista Flockhart și Harrison Ford  foto   Profimedia jpg
Valerie Bertinelli și Eddie Van Halen  foto   Profimedia jpg
Gwen Stefani  foto   Profimedia jpg
solar system planet collage (1) jpg
AI  nuntă  foto   Profimedia jpg
John F  Kennedy Jr   și Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
1772632697 7Mg2 jpeg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
GettyImages 2214218154 jpg
Niole Kidman  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  foto   Profimedia jpg
Elvis li Princilla Presley  foto   Profimedia jpg
Meghan Fox  foto   Profimedia jpg