Obiceiurile Familiei Regale Britanice. Ce îi place Prinţesei Charlotte să mănânce cel mai mult
Să faci parte din Familia Regală nu este atât de uşor. Cu multe responsabilităţi, regalii trebuie să se preocupe constant de stilul lor de viaţă, pentru a face faţă îndatoririlor. De aceea, ei au adoptat obiceiuri sănătoase şi pot fi un exemplu pentru cei din jur.
Din cauza programului aglomerat, membrii Familiei Regale Britanice sunt mereu atenţi mereu la sănătatea lor. Astfel, ei au dobândit, de-a lungul anilor, multe obiceiuri bune. Fie că fac sport sau consumă proteine de bună calitate la micul-dejun, toate aceste reguli şi preferinţe culinare îi ajută să aibă o viaţă de apreciat. Iată care sunt obiceiurile pe care regalii le urmează şi pe care le putem adopta şi noi în viaţa de zi cu zi!
Regina Elisabeta a II-a consumă ciocolată neagră
Majestatea Sa, Regina Elisabeta a II-a, a fost mereu preocupată de starea sa de sănătate, dat fiind faptul că este cel mai în vârstă monarh în viaţă şi trebuie să se îngrijească, mai mult ca alţi regali. Un obicei sănătos pe care Regina l-a avut toată viaţa este consumul de ciocolată neagră, aşa cum a dezvăluit bucătarul regal Darren McGrady. Ea preferă numai ciocolata cu un conţinut de cacao de 60% sau mai ridicat.
Ciocolata neagră este o alternativă mai sănătoasă a ciocolatei cu lapte şi s-a dovedit a fi benefică pentru sănătate. Datorită conţinutului mare de antioxidanţi, ciocolata neagră poate îmbunătăţi fluxul sanvin şi poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale. De asemenea, contribuie la scăderea colesterolului şi poate să protejeze pielea de razele UV.
Prinţesa Beatrice, pasionată de alergat
Anul 2010 a fost unul important pentru Prinţesa Beatrice, deoarece atunci ea a devenit prima persoană din istoria regalităţii britanice care a alergat la Maratonul de la Londra. Fiind pasionată, din copilărie, de sport, Beatrice aleargă în fiecare zi sau face exerciţii cu greutăţi. De la maratonul din anul 2010, ea a alergat la mai multe curse, de cele mai multe ori pentru organizaţii caritabile.
Activităţile cardio, sub formă de jogging, alergat sau mers rapid, ne ajută să slăbim şi să ne menţinem în formă, dar şi să avem o stare de spirit mai bună.
Citeşte şi: Cum îşi cresc Ducii de Cambridge copiii? Activităţile pe care le preferă cei mici în pandemie
Prinţul Charles, mic dejun bogat în proteine
Una dintre reţetele pe care Prinţul Charles le preferă la micul dejun este „Cheesy Baked Eggs”. Reţeta poate fi făcută la cuptor şi conţine ouă, brânză sau caşcaval, smântână şi diferite legume, în funcţie de preferinţe.
Ouăle sunt surse excelente de proteine, de vitamina B2 şi seleniu şi, prin urmare, reprezintă o alegere pentru micul dejun foarte săţioasă şi hrănitoare.
Citeşte şi: Kate Middleton, siluetă de vis după trei naşteri. Mâncarea preferată a ducesei care găteşte pentru familia ei
Ce mănâncă Prinţesa Charlotte între mese?
Kate Middleton, mama Prinţesei Charlotte, a dezvăluit că tânăra în vârstă de 6 ani iubeşte să mănânce între mese măsline negre. Deşi alegerea micuţei Prinţese ar putea fi neobişnuită pentru un copil de vârsta ei, măslinele reprezintă alternative minunate ale gustărilor sărate.
Aceste fructe, care sunt consumate în întreaga lume, sunt bogate în vitamine, antioxidanţi, carbohidraţi, fibre şi minerale, substanţe care contribuie la îmbunătăţirea stării generale de sănătate.
Sursă foto: Pinterest