Papa Francisc condamnă războiul lui Putin: „Râuri de sânge şi lacrimi curg în Ucraina‟

1 papa shutterstock 544259614 jpg jpeg

Şeful bisericii catolice şi-a ţinut predica duminică, la Vatican, vorbind despre invazia rusească din Ucraina şi condamnând violenţa care se petrece acolo. Papa Francisc susţine că invazia ruşilor nu este “o operaţiune militară, ci un război”.

Episcopul Romei a facut apel la încetarea războiului şi a cerut respectarea unor coridoare umanitare, care să-i protejeze pe civili în timpul bombardamentelor care au loc în Ucraina. În timpul rugăciunii sale de duminică, Papa a spus următoarele: “Râuri de sânge şi lacrimi curg în Ucraina. Nu este doar o operaţiune militară, ci un război care aduce moarte, distrugere şi suferinţă”.

Aflat în Palatul Apostolic din Piaţa St. Petru din Vatican şi adresându-se celor câteva mii de oameni adunaţi la slujbă cu steguleţe ucrainiene, Papa Francis şi-a exprimat solidaritatea cu poporul ucrainean, care se află de mai bine de o săptămână sub atacul rusesc.

Acesta a vorbit despre coflictul armat în plină desfăşurare: „Fericirea adevărată şi libertatea nu sunt date de ceva ce posedăm, ci de ceea ce împărţim cu alţii, ţine nu de avantajul pe care l-am avea în comparaţie cu alţii, ci de dragostea pe care le-o purtăm şi de bucuria de-a face un bine, nu de obsesia pentru putere”, a declarat cel care a atras atenţia că „nu există compromisuri pe care să le facem cu răul‟.

“Haideţi să avem un moment de linişte în care să ne rugăm, în care să ne oprim şi să observăm tot ce avem în sufletul nostru. Să ne rugăm astfel încât să înceapă o luptă pozitivă împotriva răului care ne subjugă, o luptă pentru libertate”, a continuat acesta.

Săptămâna trecută, Papa Francisc a făcut un apel la pace, la încetarea conflictului, la crearea şi respectarea coridoarelor umanitare care să le permită civililor să fugă din calea războiului. Şeful Bisericii Catolice l-a citat pe arhiepiscopul Sviatoslav Shevchuk, care la rândul său l-a citat pe cardinalul Slipyj, spunând că “în Ukraina astăzi, curg râuri de sânge şi lacrimi”.

Într-un gest fără precedent, Papa a trimis doi cardinali în Ucraina pentru a contribui la aducerea păcii în regiune. Nu a dezvăluit audienţei sale unde anume au fost trimişi cei doi cardinali, ci doar că aceştia îi reprezintă pe el şi pe toţi creştinii care transmit mesajul că „războiul e nebunie”.

Referindu-se la Ucraina ca la o ţară-martir, Papa a cerut oprirea violenţelor şi întoarcerea la masa negocierilor. În cursul zilei de duminică, primăria oraşului Mariupol a anunţat intenţia de evacuare a civililor prin intermediul unui coridor umanitar care să permită salvarea a 400.000 de oameni. Aceleaşi eforturi au fost făcute şi sâmbătă înainte ca ruşii să-şi reia bombadamentele după numai 45 de minute după încetarea bombardamentelor.

Foto - Shutterstock



Recente

Miley Cyrus ;i Hannah Montana  foto   Profimedia jpg
Kristin Cavallari  Profimedia jpg
Jeremy Meeks  foto   Instagram jpg
iubita lui Orlando Bloom  foto   Instagram jpg
Amuleta 10 jpg
NIBIRU  stațiune de distracții 2026 png
grass meadow beauty young hat jpg
Goldie Hawn și Kurt Russell  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Prințesa Anne  Profimedia jpg
ChatGPT Image Mar 20, 2026, 12 00 08 PM png
Ryan Gosling, Eva Mendes  foto   Profimedia jpg
pretty tulips with sun background jpg
featured image jpg
Sydney Sweeney  foto   Instagram jpg
Gwyneth Paltrow la Oscar 2026  foto   Profimedia jpg
sailboat illuminated by moon jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
Priyanka Chopra Jonas  foto   Profimedia jpg
Michelle Pfeiffer  foto   Profimedia jpg