Pe ea a ajutat-o Covidul! Ce-a făcut Kylie Minogue în izolarea din pandemie?

Într-o perioadă în care cei mai mulți dintre noi am stat închiși în case și n-am făcut mare lucru, cântăreața din Australia a pus bazele succesului ei actual din muzică.

image

Kylie Minogue știe că faima nu ține la nesfârșit și, deși e un nume cunoscut în muzică de decenii întregi, poate dispărea de pe firmament într-o clipită. Acum, de când și-a lansat noul hit „Padam Padam”, a reintrat în topurile muzicale, dar ce-a cauzat asemenea succes?  

Vedeta de 55 de ani este una dintre cele mai cunoscute australience din toate timpurile, cu peste 80 de milioane de albume vândute în întreaga lume, însă celebritatea vine și pleacă cât ai bate din palme. Ce a făcut pentru a se menține revelantă în muzică?

„Mă aflu într-o perioadă din viața mea în care știu că nu ține totul la nesfârșit. Vreau doar să profit de momentul actual”, a declarat vedeta pentru Billboard. Artista și-a propus să se bucure de orice oportunitate ivită, motiv pentru care a evoluat muzical chiar și în pandemie.

Izolarea Covid a forțat-o să-și îndrepte atenția spre ceva ce n-a interesat-o până atunci. Astfel, a învățat programe precum Logic, care-i permit să compună muzică de acasă fără probleme. Noua ei pasiune pentru tehnologia muzicală i-a permit lui Minogue să lucreze de la distanță, de oriunde din lume. Mai mult, acum cum e complet capabilă să facă o producție muzicală de la un capăt la altul singură.

image

„Mă simt atât de liberă! Am propriul microfon și fac totul când mi se năzare… E minunat! Nici nu vă pot spune cât de mult mă bucur de asta”, a declarat cea care a câștigat cel de-al doilea ei Grammy din carieră anul acesta, cu hitul „Padam Padam”.

Cu alte cuvinte, Kylie Minogue s-a bucurat de tot timpul petrecut în izolarea din pandemie, pentru că i-a permis să-și însușească niște cunoștințe pe care altfel nu le-ar fi putut învăța.

foto - Shutterstock



Recente

Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg
Dua Lipa  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez cu Emme  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon jpg
consultatii medikali (1) jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Profimedia jpg
JLo  foto   Profimedia jpg
copii la piscina jpg
Natalia Vodianova  foto   Profimedia jpg
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
Venezuela Fury  foto   Instagram jpg
Martin Short  foto   Profimedia jpg
GettyImages 86435455 jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
Elle Ferguson  foto   Profimedia jpg