Planul secret prin care se anunţă că Regina Elisabeta a II-a a murit.

1 shutterstock 1401882665 jpg jpeg

Dispariţia celei mai longevive regine poate fi anunţată în orice moment, având în vedere vârsta înaintată a suveranei. Regina Elisabeta a II-a are 94 de ani, însă moşteneşte gene bune din acest punct de vedere – Regina mamă Elisabeta s-a stins din viaţă la 101 ani. Deşi britanicii nu îşi văd viaţa fără regina lor iubită, au gândit un plan numit „The Bridge‟, care prevede în detaliu ce se întâmplă odată ce tragicul eveniment va avea loc.

Când se va face anunţul, mesagerii vor utiliza expresia „London Bridge is Down‟ („podul londonez a căzut‟), după care va începe să se desfăşoare o operaţiune amplă, astfel încât decesul reginei îşi va pune amprenta pe toate aspectele vieţii englezilor.

La scurt timp de la aflarea veştii, conţinutul site-ului ce aparţine familiei regale va avea fundal negru, iar reporterii de ştiri care vor transmite informaţii despre dispariţia suveranei vor purta haine de doliu. Fiul reginei, prinţul Charles va deveni Regele Charles al III-lea. După o îndelungă aşteptare, cel mai mare fiu al cuplului regal Elisabeta a II-a şi Philip va urca la tron. Cu excepţia evenimentului de învestire, toate celelalte acţiuni fac parte dintr-un eveniment traumatizant pentru britanici, apreciază briograful regal Penny Juror.

Anglia se va opri 12 zile

Când va veni momentul final, moartea reginei va stârni tristeţe şi incertitudine peste tot in lume. Timp de 12 zile, englezii vor ţine doliu, perioadă în care trupul reginei va fi mutat de la Palatul Buckingham - dacă nu este deja acolo - şi se vor face pregătiri pentru înmormântare, care va fi condusă de Arhiepiscopul de Canterbury, cel mai important episcop al Angliei şi liderul mondial al Bisericii Anglicane.

Presa internaţională scrie că pentru toate activităţile cuprinse în operaţiune au fost făcute repetiţii. Televiziunile de ştiri au deja pregătite programe speciale cu tot ce înseamnă viaţa, decesul şi evenimentul de înmormântare ale Reginei.

Cum va reacţiona presa

Anunţul despre moatea Reginei va fi anunţat imediat, dacă evenimentul se produce în cursul zilei. Dacă, însă, decesul se produce în cursul nopţii, mesajul va fi amânat pentru a doua zi de dimineaţă. BBC, compania publică de radio şi televiziune din Marea Britanie, va suspenda toate programele stabilite si va furniza informaţii detaliate despre ce se întâmplă în şi cu familia regală. Toate emisiunile de divertisment, fără excepţie, vor fi reportate până după funeralii.

Când va fi încoronat prinţul Charles rege

După dispariţia Reginei Angliei, tronul britanic va fi ocupat de prinţul Charles, care „s-a pregătit toată viaţa pentru asta‟, a subliniat Juror. Nu se ştie data exactă când Charles va fi încoronat, pentru că nu este stabilită nicio data fixă pentru acest eveniment istoric. The Telegraph scrie că, în acest caz, „nu este vorba de neglijenţă, ci de bun-simţ, respect şi precauţie. Au fost 16 luni între moartea Regelui George al VI-lea şi încoronarea Reginei, în 1953‟, însă este de aşteptat ca Charles să acceadă la tron mai repede. După stabilirea lui ca rege, imnul national va deveni „God Save The King‟ („Dumnezeu salvează Regele‟) şi se vor emite ştampile, monede şi bancnote cu monarhul masculin.

@shutterstock  



Recente

Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg
Meghan Fox  foto   Instagram, Shutterstock jpg
Cher  foto   Shutterstock jpg
Patsy Cline  Instagram jpg
2 zodii aduc noroc nesperat pe 11 noiembrie  Sursa foto shutterstock 2383712767 jpg