Răbdarea împlineşte vise

Acum şapte ani, am început să-mi doresc foarte mult o soră sau un frate şi am găsit o metodă de a-i convinge pe părinţii mei că mai e nevoie de un membru în familie: le trimiteam scrisori şi bileţele anonime. Într-un târziu, rugăminţile mele au dat roade şi într-o bună zi am ajuns la concluzia că insistenţa şi răbdarea contează mult atunci când îţi doreşti ceva.

După un an de aşteptare, am aflat că mama va mai avea un copil. Când am mai crescut,am aflat că mama,înainte s-o nască pe sora mea,a suferit o operaţie din cauza unei sarcini extrauterine. Când i s-a făcut anestezia,însă,i s-a administrat mai mult somnifer. După intervenţie,când toată lumea aştepta să se trezească şi să vorbească,ea nu dădea semne de viaţă.

Bianca, surioara Ioanei

Niciun medic nu-i dădea speranţe. Tata a crezut c-o va pierde. Din fericire, şi-a revenit, iar după doi ani a rămas din nou însărcinată.

Eram atât de încântată, încât în fiecare seară îi vorbeam bebeluşului şi ceva îmi spunea că va fi fetiţă. La naştere, presimţirea mi-a fost confirmată: aveam o surioară. Era adorabilă! Şi pentru că mama voia neapărat să fie botezată Ana-Maria, iar eu Bianca, sora mea a primit ambele nume

Acum are şase ani, ne iubim enorm şi petrecem împreună mare parte din timp. Suntem ca doi magneţi care se atrag, împărţim totul, iar eu o ocrotesc cât pot de mult.

Pentru a-i convinge pe părinţii mei că mai e nevoie de un membru în familie le trimiteam scrisori şi bileţele anonime!