Rita Hayworth, „cea mai cooperantă fată de la Hollywood”. Cinci mariaje şi tot atâtea divorţuri umilitoare

5 rita hayworth profimedia jpg jpeg

Rita Hayworth a fost acea „femme fatale” de la Hollywood care a sedus generaţii întregi de admiratori, însă viaţa ei din spatele camerelor de filmat era complet diferită de cea de sex simbol afişată pe marele ecran.

Ca tânără timidă şi stângace, actriţa a fost dominată şi împinsă de la spate de bărbaţii din viaţa ei să aibă o carieră actoricească, îndurând, în tot acest timp, o serie nesfârşită de suferinţe personale.

Născută Margarita Carmen Cansino, în 1918, Rita a întâmpinat greutăţi insuportabile încă din primii ani de viaţă. La numai 12 ani, tatăl ei a făcut-o partenera lui de dans, luând-o cu el prin casino-uri pentru a-i distra pe clienţi. Nu numai că nu-i dădea niciun drept de apel, însă ambiţiosul tată o şi bătea pe frumoasa adolescentă şi o agresa sexual adesea.

Drept urmare, Rita nu avea prieteni de vârsta ei, nu se juca cu copiii şi nici nu apuca să facă nimic altceva decât antrenamente continue de dans. Cu familia mutată lângă graniţa mexicană, Rita călătorea adesea în Tijuana cu tatăl ei pentru a face spectacol în cluburile de noapte de acolo.

În 1937, când n-avea încă 20 de ani, Hayworth s-a măritat pentru prima dată, soţul ei fiind Eddie Judson, un bărbat de două ori mai matur decât ea. „Eu m-am măritat cu el din dragoste, dar el m-a luat pe mine din interes”, a dezvăluit actriţa mai târziu. „Timp de cinci ani m-a tratat de parcă n-aveam minte sau suflet”, a conchis ea. Însă ea n-a îndrăznit să comenteze nimic, la fel cum o învăţase tatăl ei, care nu-i lăsa niciodată şansa de a-şi spune şi impune părerea.

“El m-a ajutat în carieră doar pentru a-i face lui rost de bani”, a mărturisit Rita ulterior. În ciuda timidităţii ei evidente, Eddie o punea să facă tot ce-i trecea lui prin minte ca să aibă un succes tot mai mare. I-a schimbat şi înfăţişarea, ca să pară mai puţin latino, a pus-o să facă tratamente dureroase care să-i mute linia părului şi să aibă o frunte mai înaltă, ca „fetele albe”.

La scurt timp, Rita devenise „cea mai cooperantă fată de la Hollywood”. Şi acesta n-a fost decât începutul! Judson o punea pe soţia lui să se culce cu bărbaţii influenţi din Cetatea Filmului, pentru a primi astfel favoruri şi roluri mai însemnate.

În 1942, Rita a depus actele de divorţ, trecând la motivul despărţirii „cruzime”.

Doi ani mai târziu, a ajuns din nou la altar alături de cel pe care l-a numit „cea mai mare iubire a vieţii mele”. Regizorul şi actorul Orson Welles văzuse afişele cu superba Rita Hayworth şi, ca orice bărbat obişnuit, a presupus că diva hollywoodiană arăta aşa şi-n viaţa de zi cu zi. În schimb, a descoperit o tănără timidă, care încerca disperată să-şi găsească scopul în viaţă.

Dispusă să-i facă pe plac soţului ei inteligent, care de-abia intrase în politică, Rita s-a pus să-i citească volumele, să-i susţină cariera politică şi să-l transforme în tată. „Voiam să fiu tot ceea ce-şi dorea el să fiu”, a declarat ea mai târziu.

Doar că problemele n-au întârziat să apară.

„Domnul Welles mi-a spus că n-ar fi trebuit să se însoare niciodată, pentru că îl împiedica să fie liber”, a dezvăluit actriţa. Aşadar, când Rita era însărcinată cu fiica lor Rebecca, Orson şi-a început aventura cu moştenitoarea Gloria Vanderbilt, care era şi ea măritată la acea vreme. Iar aceasta nu era singura lui amantă...

Welles s-a iubit cu Judy Garland şi a avut numeroase relaţii intime cu prostituate. Ca să facă faţă trădărilor lui, Rita şi-a înecat nefericirea în alcool. După divorţul inevitabil de Welles, Hayworth s-a mai măritat de trei ori. Cu acelaşi deznodământ, din păcate.

În 1948, s-a măritat cu Prinţul Aly Khan, fiul sultanului Mahommed Shah, de dragul căruia a renunţat la Hollywood şi a devenit din nou mamă. După venirea pe lume a Prinţesei Yasmin Aga Khan, Rita a intentat divorţ, pentru că-l văzuse pe soţul ei în compania actriţei Joan Fontaine. Un alt infidel, aşadar!

Motivul despărţirii ei era acelaşi - „cruzime extremă, în totalitate mentală”. În acelaşi an, a devenit soţia cântăreţului Dick Haymes, care avea datorii mari şi nicio dovadă că ar fi fost cetăţean american. În cei doi ani de căsnicie, ea s-a ocupat de toate problemele lui, i-a achitat datoriile, primind în schimb o palmă din partea lui în spaţiul public, în 1955.

„Nici nu-mi venea să cred cum fusesem prinţesă şi apoi devenisem bătaia de joc a unui bărbat”, a punctat ea ulterior. Îşi creştea singură fiicele şi îşi întreţinea familia cum putea ea mai bine, după care a mai dat o şansă iubirii. S-a căsătorit cu producătorul James Hill, în 1958, de care a divorţat în 1961.

Tot „cruzime mentală” a motivat în actele de divorţ, din simplul motiv că el insista ca ea să joace în filme, iar ea nu ştia cum să se depărteze mai mult de Hollywood. La începutul anilor '60, Rita a arătat primele semne ale instalării Alzheimerului, dar a fost diagnosticată abia în 1980.

În ultimii ei ani de viaţă, actriţa se purta haotic, uita multe lucruri şi devenea adesea violentă. Rita a murit în 1987, din cauza complicaţiilor cauzate de Alzheimer. După o viaţă chinuită, trăită în lumina reflectoarelor, legendara actriţă şi-a găsit, în sfârşit, liniştea mult dorită.

Foto - Profimedia, Affair in Trinidad (1952)



Recente

Kim Kardashian  sursa foto   Instagram jpg
las vegas jpg
Jennifer Garner  sursa   Shutterstock jpg
Damian Draghici   Meditatii Romanesti 7 jpg
Elle Macpherson  foto   Shutterstock jpg
actrița Teri Hatcher  foto   Shutterstock jpg
Nostalgia Imaginarium 2024 Day2 Gicu (350) jpg
vedete  foto   Shutterstock jpg
Cher  sursa foto   Shutterstock jpg
Patrick Stewart  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2275523597 jpg
Alexandra Catalina asistenta Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov jpeg
Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg