Scapă de bătături pentru totdeauna cu aceste soluţii simple
Cu siguranţă ţi s-a întâmplat cândva ca o bătătură să nu-ţi dea pace. Chiar dacă ea este enervantă şi incomodă, bătătura este de fapt o încercare a organismului de a proteja pielea de pe picioare când mergi foarte mult sau porţi încălţăminte nepotrivită. Cu câteva soluţii la-ndemână, o poţi elimina fără probleme.
Înmoaie şi exfoliază
Pentru această soluţie,nu ai nevoie de ingrediente speciale. Pentru început,înmoaie-ţi picioarele într-un vas cu apă caldă şi sare. Ţine-le scufundate până când simţi că pielea este înmuiată. În felul acesta,celulele moarte se vor îndepărta mult mai uşor. În continuare,foloseşte o piatră ponce pentru a elimina cât mai mult din stratul gros de piele de pe bătătură,fără a insista prea tare. Fii delicată! În cazul în care nu scapi de bătătură după un singur tratament,repetă procedeul pe parcursul a câtorva zile. La final,hidratează picioarele şi poartă şosete pentru a proteja zona din jurul bătăturii. Cel mai bine este să faci acest tratament înainte de culcare,pentru ca picioarele tale să se odihnească şi să se vindece fără probleme.
Aloe vera şi cartofi
Acest leac este indicat persoanelor cu pielea sensibilă,care s-ar putea irita de la tratamentele mai aspre. Curăţă şi taie doi cartofi şi pune-i în blender,până când obţii o pastă. În continuare,adaugă puţin gel de aloe vera. Omogenizează bine ingredientele,apoi aplică amestecul obţinut pe zona afectată de trei ori pe zi,timp de câteva zile,până când scapi de bătături.
Turmeric şi ulei de muştar
Aceasta este o metodă ayurvedică pentru eliminarea bătăturilor. Pentru a prepara acest remediu,încălzeşte două linguri de ulei de muştar. Ai grijă să nu fiarbă! Adaugă apoi turmeric, pentru a face o pastă destul de groasă. Las-o să se răcească şi aplic-o pe bătătură. La final,înfăşoară zona cu un bandaj din pânză. Ţine cataplasma peste noapte şi repedă procedeul până când bătăturile dispar complet. Turmericul pătează,aşa că ai grijă să nu colorezi lenjeria de pat.
Papaya sau ananas
Aceste fructe sunt bogate în enzime care dizolvă proteinele,motiv pentru care sunt folosite de secole pentru eliminarea bătăturilor. Pentru a fi de folos în îndepărtarea acestor neplăceri,pune o bucată de fruct pe bătătură,după care bandajează zona. Ţine cataplasma peste noapte,iar dimineaţa înmoaie-ţi picioareleîn apă caldă pentru o jumătate de oră.