Secretele mariajului actriţei Salma Hayek. Motivul pentru care ascunde modul în care şi-a cunoscut soţul

3 shutterstock 295393403 jpg jpeg

Faimoasa actriţă Salma Hayek este căsătorită cu miliardarul Francois-Henri Pinault de peste un deceniu. În ciuda multor zvonuri potrivit cărora ea s-ar fi căsătorit cu magnatul de modă pentru banii lui, Hayek a susţinut întotdeauna că au o căsnicie bazată pe dragoste.

Salma Hayek este una dintre cele mai mari vedete de film din lume. Actriţa mexicano-americană care a apărut iniţial în telenovele şi-a făcut un nume datorită talentului său actoricesc cu care s-a evidenţiat în show-uri TV, seriale şi filme hollywoodiene de succes. În ciuda faptului că a început să facă actorie la sfârşitul anilor `80, Hayek n-a fost descoperită cu adevărat şi n-a fost cunoscută la Hollywood până când a jucat-o pe artista mexicană Frida Kahlo în biografia făcută acesteia în anul 2002, „Frida”. Pentru acea peliculă, Hayek a fost şi producător şi coregraf. A şi fost nominalizată la Premiul Academiei pentru rolul Kahlo.

De atunci, Hayek şi-a dovedit priceperea într-o varietate de roluri în diferite proiecte. De la „30 Rock” până la „Eternals”, viitoarea Marvel, Hayek a arătat că este unul dintre cei mai adaptabili actori de la Hollywood. „Pentru a te descurca bine ca actriţă, trebuie să te împingi până la mal. Când te simţi confortabil, de duci la fund.", a spus Hayek într-un interviu pentru Oprah Winfrey. Cu siguranţă, ea şi-a împins limitele ca profesionist, dar oare a procedat la fel şi în viaţa personală?

Într-un interviu, vedeta a dezvăluit că atunci când l-a întâlnit pe actualul ei soţ, Pinault, s-a gândit: „Acest tip este atât de încrezător, arătos şi fermecător!”. Ea a adăugat, de asemenea, că soţul ei o face o persoană mai bună. Cei doi au un copil şi par a fi mai îndrăgostiţi ca niciodată. Hayek publică frecvent fotografii cu soţul spre încântarea celor 18 milioane de admiratori de pe Instagram. În iunie 2021, Hayek a dezvăluit cele mai bune sfaturi pentru păstrarea unei căsătorii fericite.

Bunătatea, cheia unei căsătorii fericite

În episodul din 23 iunie al seriei Facebook Watch „Red Table Talk”, Salma Hayek a mărturisit că secretul unei căsătorii de succes este bunătatea. Actriţa a explicat că pe tot parcursul căsătoriei ei de 12 ani cu Francois-Henri Pinault, se concentrează întotdeauna pe problemele lor, mai degrabă decât să se învinovăţească unul pe altul. Ea a explicat: „Când apare un conflict, punem toată energia în rezolvarea problemei. Nu căutăm vinovatul”. Ea spune că, aplicând această strategie, n-au ajuns să-şi facă niciodată reproşuri unul celuilalt.

În timpul interviului, vedeta a împărtăşit şi sfaturi pentru părinţi. „Am învăţat să-i las să fie cine sunt ei cu adevărat şi să le ofer şansa de a fi unici”, a dezvăluit Hayek. A observat şi ea că nu este uşor. Ea a adăugat: „Împuternicirea vine şi cu înţelegerea graniţelor. Mamele bune se vor întreba întotdeauna: «Fac ceea ce trebuie? Am făcut ceea ce trebuie?» Asta se întâmplă pentru că ne pasă şi pentru că vrem să facem tot ce putem pentru copii.”

De ce nu vorbeşte despre cum şi-a cunoscut soţul?

Salma Hayek a trecut prin destul de multe în viaţa ei. Pe lângă depăşirea unei dizabilităţi de învăţare, a suportat şi circumstanţe inimaginabile în timp ce filma pelicula „Frida” din cauza fostului producător Harvey Weinstein. Cu toate acestea, viaţa nu a fost tot timpul plină de greutăţi pentru vedetă. A devenit o vedetă de film apreciată. În 2009, Hayek s-a căsătorit cu miliardarul francez François-Henri Pinault. În timp ce cei doi preferă în mod obişnuit să-şi păstreze relaţia departe de lumina reflectoarelor, Hayek a vorbit despre el în timpul unui interviu din anul 2019: „Este cel mai bun soţ din lume! Alături de el pot să fiu cine sunt cu adevărat. Nu simt că cineva încearcă să mă limiteze”.

În ciuda acelei mărturisiri care dădea senzaţia că Hayek este dispusă să împărtăşească detalii despre viaţa ei cu Pinault, se dovedeşte că ea nu doreşte să dezvăluie prea mult, cum ar fi detaliile despre modul în care s-au întâlnit prima dată. De fapt, are un motiv foarte bun pentru a menţine secret începutul poveştii lor de dragoste.

„Nu am de gând sa vorbesc despre asta!", a spus ea când a apărut subiectul despre cum l-a întâlnit pe soţul ei. Bineînţeles, fanilor le-ar plăcea cu siguranţă să audă despre modul în c are au fost prezentaţi, cum a fost atunci când ochii lor s-au întâlnit prima dată şi despre ce fel de lucruri au vorbit, dar asta nu se va întâmpla.„Este o poveste atât de romantică, uimitoare, dar este a mea”, a explicat actriţa. „Nu vreau s-o vulgarizez transformând-o într-o poveste pentru a mă face mai interesantă”.

În timp ce Hayek doreşte să păstreze secrete unele părţi ale relaţiei sale cu Pinault, ea este dispusă să-i înfrunte pe cei care se confruntă cu relaţia ei. „Mulţi oameni sunt foarte şocaţi că m-am căsătorit cu cine m-am căsătorit”, a spus ea. „Şi unii oameni sunt chiar intimidaţi acum de mine, dar este un alt mod de a arăta rasismul. Nu le vine să creadă că această mexicană s-a realizat şi se simt inconfortabili în jurul meu”. S-ar putea să fie aşa, dar se pare că Hayek nu este deranjată de gura lumii şi se bucură de minunata ei poveste de dragoste.

FOTO: Shutterstock



Recente

Alexandra Catalina asistenta Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov jpeg
Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg