Sunt ca două surori! La 64 de ani, actrița Heather Locklear îi face concurență fiicei de nici 30 de ani!

Heather Locklear demonstrează că timpul pare să fi stat în loc pentru ea. La 64 de ani, celebra actriță din serialul „Melrose Place” a atras toate privirile după ce s-a fotografiat alături de fiica sa, Ava Sambora, iar imaginile i-au făcut pe fani să spună același lucru: „Par două surori!”

image

Cele două blonde au apărut radiind de frumusețe la petrecerea de burlăcițe organizată înaintea nunții Avei cu logodnicul său, Tyler Farrar. În fotografiile postate pe Instagram, Heather și fiica ei afișează zâmbete perfecte și o asemănare izbitoare, actrița reușind să își păstreze farmecul și aspectul tineresc chiar și după 60 de ani.

Ava, în vârstă de 28 de ani, a ales o ținută elegantă și delicată pentru eveniment, în timp ce mama sa a impresionat printr-o apariție chic și rafinată. Fanii au reacționat imediat în comentarii, mulți spunând că Heather Locklear arată incredibil și că ar putea trece cu ușurință drept sora mai mare a fiicei sale.

„Cea mai frumoasă petrecere a burlăcițelor!”, a scris Ava pe Instagramul ei privat, mulțumindu-le femeilor importante din viața ei pentru organizarea evenimentului, în special mamei sale.

Fiica actriței și a rockerului Richie Sambora trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Tyler Farrar încă din 2019. Cei doi s-au logodit în februarie 2024, iar Ava e foarte încântată de impresionantul inel cu diamant primit de la viitorul soț.

Între timp, și Heather Locklear pare să traverseze o perioadă fericită pe plan sentimental. Presa americană scrie că actrița are o relație cu Lorenzo Lamas, celebrul star din „Falcon Crest” sau „Renegatul”. Cei doi au fost văzuți împreună în repetate rânduri în ultimele luni, inclusiv la petreceri exclusiviste și evenimente mondene din Las Vegas și New York.

Heather Locklear a fost căsătorită în trecut cu Tommy Lee și apoi cu Richie Sambora, însă acum pare mai relaxată și mai fericită ca niciodată, bucurându-se atât de succesul fiicei sale, cât și de noua poveste de iubire. Mai mult, pare că a reușit, în sfârșit, să scape de dependența de alcool și pastile, care i-a afectat atât cariera, cât și relațiile cu cei din jur. Nu mai vorbim de frumusețea divei, care a avut de suferit din cauza substanțelor toxice pe care le-a consumat actrița ani la rând!

Însă totul e bine când se termină cu bine! Vedeta e tot mai implicată în viața fiicei sale și arată foarte bine, dovadă clară a faptului că a reușit să se repună pe picioare. Bravo ei!

foto - Instagram Ava Sambora



Recente

Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg