Tabăra micilor artişti

Până pe 7 august, Muzeul Satului este plin de copii veniţi să înveţe cele mai vechi meşteşuguri populare de la meşteri renumiţi, strânşi din toate colţurile ţării.

Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă” împlineşte anul acesta 17 ani şi,de unde la primele ediţii au participat doar 50 de copii,anul acesta a adunat 450. În premieră,în acest an au venit şi copii ai românilor plecaţi în străinătate,dar şi copii ai imigranţilor din România ca să descifreze tainele unor vechi meşteşuguri populare:olărit,ţesut,pictură de icoane pe lemn şi sticlă,încondeierea ouălor,realizarea de măşti,podoabe populare şi împletituri.

„Lecţiile” se ţin în curţile caselor din muzeu şi rolurile sunt inversate:copiii pun întruna întrebări,iar profesorii le răspund. Ghid extrem de amabil în satul copiilor mi-a fost Cornel Dumitrescu. Împreună,am pornit pe aleile muzeului într-o incursiune în tradiţiile artei populare româneşti.

Atelierul de olărit

Nu departe de intrare,Gheorghe şi Dragoş Ţambrea din Horezu,tată şi fiu,le dezvăluie copiilor secretele unui meşteşug milenar. Micii învăţăcei,dotaţi cu şorţurile mămicilor,ca să nu se murdărească prea tare,încearcă să transforme bulgărele de lut în căni sau ulcele care,odată finisate,vor fi aşezate la soare,să se usuce.

Noduri cu dichis

La atelierul de împletituri,Palaghiţa Albu,venită de la Bârlad,îi învaţă pe copii,mame şi bunici,cum să facă obiecte decorative din sfoară înnodată în fel şi chip. Doamna Albu a fost profesoară de matematică,dar când a ieşit la pensie,având foarte mult timp,a înlocuit catedra cu această pasiune pe care şi-a descoperit-o şi este surprinsă,dar şi bucuroasă de interesul manifestat de copii.

Icoane pe sticlă

În curtea Bisericii „Dragomireşti”,copiii învaţă de la meşterul Adam Curta din Cluj-Napoca să picteze icoane pe sticlă. Nu-i lucru uşor,întâi trebuie să cureţi bine sticla,să faci un model pe hârtie,numit „izvod”,pe care-l copiezi pe sticlă cu tuş negru.

Colorezi apoi în straturi succesive,lucru tare migălos,dar copiii nu se descurajează. Câţiva metri mai încolo,la „Casa Moseni”,pe câteva sfori stau aninate o mulţime de desene vesele. Sunt picturi naive. Dascăl este Catinca Popescu din Bacău.

Continui plimbarea pe uliţele satului. În fiecare curte vezi cum din mâinile meşterilor şi ale copiilor ies adevărate minuni:măşti înfricoşătoare,podoabe făcute din mărgele cât vârful de ac şi covoraşe cât şervetul de bucătărie. Aflu de la doamna Rozica Miclescu că desenele de pe covoare nu-s puse la întâmplare,ele au anumite simboluri şi pot spune o adevărată poveste pentru cunoscători.

După muncă,joc

Se apropie pauza,iar ghidul meu,Cornel Georgescu,îmi spune că mă aşteaptă o surpriză. Maestrul Aurel Avram,coregraful ansamblului „Doruleţul” din Bucureşti,îi învaţă pe copii dansuri populare. La început timizi,doar câţiva intră în horă,dar încet,încet,scena devine neîncăpătoare pentru copiii,părinţii şi bunicii care s-au prins în joc.

Am plecat având în gând amintirea vacanţelor minunate petrecute la bunici. În urechi îmi răsunau încă acordurile muzicii populare,atât de frumoase,şi glasurile cristaline ale copiilor. Chipurile lor pline de încântare că pot reuşi să facă acele lucruri minunate sunt probabil cea mai mare răsplată pentru organizatori.

Jurnal de tabără

Ioan Iancu,9 ani

Îmi place doamna profesoară că se ocupă de mine,deoarece sunt singurul băiat de la atelier. Mi-a plăcut cum este aici,am confecţionat ştergare şi floricele:trandafiri şi irişi.

Ana Karina Pârvulescu,13 ani

Vin la muzeu de patru ani. Sunt la atelierul de icoane pe lemn,la profesorul Irinel Parasca,care m-a învăţat să lucrez curat şi să nu mai fac greşeli. Îmi place tabăra aceasta pentru că îmi găsesc ocupaţie şi mi-am făcut prieteni.

Am făcut două sticluţe cu seminţe de sporul casei. Îmi place de doamna noastră profesoară –

Florica Albu.