Teodora Elena Puianu: «Oli e ca şi copilul meu!»
Orice poveste care ne încălzeşte sufletul începe adesea, în mod paradoxal, într-o zi rece. Aşa a început şi povestea mea şi a căţeluşei Oli.
Am găsit-o într-o zi rece de vară. Era plină de răni şi tremura. M-am decis s-o iau la mine în casă şi s-o duc apoi la veterinar.
Când au văzut-o în ce stare era,doctorii mi-au recomandat eutanasierea,dar pur şi simplu n-am putut să-i semnez condamnarea la moarte.
După aceea,a început o perioadă destul de dificilă pentru amândouă. Din păcate,operaţia de amputare a fost inevitabilă.
Am urmat cu ea diverse tratamente şi exerciţii de fizioterapie. În perioada de recuperare,am învăţat-o pe Oli să meargă din nou.
Zilnic făceam exerciţii. Cu o mână o susţineam de burtă şi cu cealaltă îi mişcam încet lăbuţele. Învăţa să meargă din nou.
A fost foarte greu,dar am tratat-o şi m-am rugat ca şi cum ar fi fost copilul meu.
Până când Dumnezeu mă va învrednici cu un prunc,Oli va fi copilul meu.
Oli,după operaţia de amputare
De la ea,un simplu animăluţ,am învăţat foarte multe lucruri.
Oli mi-a demonstrat că atunci când cazi trebuie să rămâi calm,să-ţi aduni toate puterile,să înveţi să te ridici şi să mergi din nou,mai bine decât ai făcut-o până atunci,să te lupţi cu viaţa. Nu pot decât să-i spun «Te iubesc,Oli!».
Concurs. Şi tu poţi fi vedetă!
Ai şi tu o experienţă emoţionantă de împărtăşit? Aşterne-o pe hârtie,alătură cele mai frumoase fotografii şi trimite-le pe adresa:Şos. Fabrica de Glucoză,nr. 21,sector 2,Bucureşti sau pe pentrufemei@click.ro.
Poţi câştiga 200 lei!
