Tratamente naturale pentru estomparea pungilor de sub ochi

1 74838 original jpg jpeg

Pungile care se formează sub ochi nu sunt altceva decât excesul de lichid care se acumulează într-un singur loc. Dar după cum probabil ştii deja, pielea din jurul ochilor este extrem de sensibilă. Dacă nu ai grijă de ea, apar deteriorările, care au nevoie de timp pentru a se vindeca.

Ascunderea pungilor de sub ochi cu machiaj poate fi soluţia pe termen scurt la această problemă a pielii. Însă,pe termen lung,remediile naturale sunt cele mai bune,deoarece sunt surse bogate de compuşi antiinflamatori şi antioxidanţi,care revitalizează pielea şi care cresc producţia de colagen în jurul ochilor.Sfat:Înainte de a aplica orice remediu natural pe piele,ar trebui să faci un test pentru a verificare cum acţionează acesta pe tegument.

Pulpă de roşie

Roşia este sursă bogată de antioxidanţi,care pot face minuni pe pielea din jurul ochilor. Descojeşte o roşie şi pasează cu o furculiţă conţinutul până obţii o pastă. Cufundă două dischete demachiante în amestecul obţinut şi aplică-le pe pleoapele închise. Lasă-le să acţioneze câteva ore sau peste noapte,după care spală-te pe faţă dimineaţa.

Citeşte şi:Măşti uimitoare cu castravete pentru orice tip de ten

Castravete

Pune în frigider pe o farfurie două felii de castravete şi lasă-le o oră la rece. Înainte de a merge la culcare,aplică-le pe pleoape şi lasă-le să acţioneze peste noapte. Clăteşte cu apă călduţă.

Lapte rece

Scoate laptele din frigider şi pune 100 de ml într-un castron. Înainte de a te băga în pat,cufundă două dischete demachiante în el,stoarce excesul şi aplică-le pe ochi. Lasă-le peste noapte şi spală-te pe faţă a doua zi dimineaţa. Repetă tratamentulde 3-4 ori pe săptămână.

Ceai de muşeţel

Prepară nişte ceai de muşeţel şi lasă-l să se răcească. Înmoaie două dischete demachiante în soluţie,stoarce excesul şi aplică-le pe pleoape. Pentru cele mai bune rezultate,lasă-le să acţioneze toată noaptea.

Citeşte şi:Scapă de CELULITĂ până la vară simplu şi rapid 

Suc de cartofi

Cartofii sunt sursă bogată de antioxidanţi şi conţine compuşi de iluminare a pielii. Prin aplicarea sucului de cartofi pe ochi vor fi estompate pungile de sub ochi,dar şi cearcănele. Dă prin răzătoare doi cartofi şi apoi stoarce sucul. Cufundă două dischete demachiante în soluţie,stoarce excesul şi aplică-le pe pleoape. Lasă-le să acţioneze 3 ore,apoi clăteşte cu apă călduţă.

Credit foto:www.food.ndtv.com



Recente

beautiful night sky background with half moon stars jpg
artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg