Trucuri minune ca să-ţi reziste machiajul peste zi

1 74079 original jpg jpeg

Ştiai că este esenţial să te speli pe faţă înainte să te machiezi? Şi acesta este doar unul dintre trucurile minune pe care trebuie să le aplici ca să-ţi reziste machiajul peste zi!

Pregăteşte pielea

Primul pas constă în spălarea tenului cu apă călduţă. Apa rece pune sângele în mişcare şi rişti să-ţi apară pe faţă pete roşiatice. Aplică un strat de cremă hidratantă de zi,de preferinţă cu factor de protecţie solară. O piele hidratată va avea o nuanţă uniformă şi din acest motiv nu vei mai simţi nevoia să aplici fondul de tenîntr-un strat gros. La fel de recomandată este şi o cremă cu rol de bază pentru machiaj. Însă şi aceasta trebuie aleasă în funcţie de tipul pielii. Pentru pori dilataţi şi riduri fine alege o bază cât mai cremoasă,una matifiantă pentru tenul gras şi una hidratantă pentru cel uscat.

Utilizează buretele

Oricât de tentată ai fi să aplici fondul de ten direct cu degetele,este mai bine să renunţi la acest obicei dacă vrei ca machiajul să-ţi reziste întreaga zi. Uleiul de pe degete se va transfera pe faţă,fondul de ten nu se va mai întinde uniform şi din acest motiv vei folosi mai mult şi vei încărca inutil pielea. Buretele va întinde uniform fondul de ten,pentru un aspect natural.

Foloseşte o cremă de ochi

O greşeală constantă pe care o facem multe dintre noi este faptul că utilizăm crema de faţă şi pentru ochi. Acest tip de cremă are o consistenţă specială,care permite o mai bună aplicare a anticearcănului. Întinde crema doar sub ochi,deoarece dacă o aplici şi pe gene,va înmuiamachiajul,care nu va rezista peste zi.

Alege un creion rezistent

Pentru ca machiajul să reziste cel puţin 8-10 ore şi să nu se întindă creionul dermatograf,optează pentru unul rezistent la apă. Poţi folosi şi unul obişnuit,atât timp cât întinzi un strat de pudră,după ce ai trasat linia cu creionul.

Găseşte mascara potrivită

Sunt atâtea opţiuni de rimel disponibile încât îţi va fi greu să alegi din prima varianta potrivită pentru tine. Este recomandat să iei mostre de produs sau să testezi mascara la magazin înainte să te decizi. Dacă ştii că ţi se umezesc des ochii peste zi,alege varianta rezistentă la apă. De asemenea,când o aplici,întinde-o mai întâi pe genele inferioare,şi,abia după ce acestea s-au uscat,pe cele superioare.

Ţine mâinile departe

Evită să-ţi atingi faţa pe parcursul zilei,inclusiv când vine vorba de telefonul mobil. În loc să-l lipeşti de faţă,ţine-l la distanţă. În plus,telefonul se încălzeşte în timp ce vorbeşti,pielea va transpira şi va intra în contact cu bacteriile de la suprafaţa telefonului. Pe lângă un machiaj distrus te vei alege şi cu nedoritele coşuri.



Recente

artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg