Un simplu telefon primit de Halloween a schimbat pentru totdeauna viaţa Prinţului Harry şi a lui Meghan

1 printul harry si meghan shutterstock 1206373087 jpg jpeg

În momentul de faţă, fosta actriţă americană şi actuala mamă a doi copii mici se implică, cu preponderenţă, în proiecte care au legătură cu drepturile şi bunăstarea familiilor. Adresându-se în octombrie, prin intermediul unei scrisori deschise, senatorului Chuck Schumer, Meghan şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la conflictul pe care o mamă sau un părinte îl are, în zilele noastre, cu privire la a petrece mai mult timp cu copilul sau la a munci mai mult pentru a face rost de bani.

Markle a ţinut să adauge că ea şi soţul ei, Prinţul Harry, sunt privilegiaţi, putând să-şi ia amândoi concediu parental pentru a petrece timpul cu micuţa Lilibet Diana după naşterea acesteia în iunie 2021. “Nicio familie nu trebuie să aleagă între a-şi câştiga existenţa şi-a avea libertatea de-a avea grijă de copilul ei”, a precizat aceasta.    Cum spuneam, Ducesa de Sussex alege să-şi dedice o parte din timp cauzelor care-i sunt apropiate dintr-un motiv sau altul. Şi face acest lucru în ciuda faptului că nu mai este membră a familiei regale britanice. Faptul că este măritată cu un prinţ n-a făcut decât să-i crească notorietatea, lucru de care profită atunci când simte nevoia să-şi facă auzită vocea. Totuşi, la începutul relaţiei sale cu Harry, Meghan n-avea nicio idee ce avea să-i rezerve destinul. Iar ceea ce s-a întâmplat în Halloweenul anului 2016 i-a schimbat viaţa pentru totdeauna, implicit relaţia cu cel care avea să devină tatăl celor doi copii ai ei. Harry şi Meghan n-au vrut să-şi facă idila publică în 2016, când de-abia începuseră să-şi petreacă timpul împreună şi să dezvolte sentimente unul pentru celălalt. După cum ne-a informat tabloidul Mirror, cei doi amorezi au reuşit să-şi menţină relaţia secretă luni în şir până ce presa şi publicul au descoperit că fiul cel mic al regretatei Prinţese Diana şi fosta actriţă din serialul Suits sunt un cuplu.

Ce i-a deteminat să-şi facă relaţia publică?...

Scriitorii regali Omid Scobie şi Carolyn Durand au scris, în cartea "Finding Freedom", că cei doi amorezi îşi propuseseră să-şi petreacă Halloweenul în mare stil în acel an. „După patru luni de relaţie erau înnebuniţi unul după altul şi de-abia aşteptau să-şi petreacă sărbătorile împreună”, stă scris în cartea respectivă. Drept urmare, cei doi îndrăgostiţi şi-au luat fiecare câte o mască veneţiană şi s-au pregătit să petreacă împreună de Halloween fără ca lumea să-i recunoască.

„În seara de 29 octombrie, Harry era în oraş, motiv pentru care cuplul şi-a propus să meargă la o petrecere costumată la Soho House din Toronto”, povestesc cei doi autori. Amorezii se distrau de minune în momentul în care i-a trezit la realitate mesajul transmis în ţara natală a prinţului.

“Se simţeau foarte bine împreună la acea petrecere răsunătoare până în momentul în care au primit un telefon de la unul dintre angajaţii lui Harry de la Palatul Kensington. Şi veştile primite nu erau bune...”, au ţinut să precizeze Scobie şi Durand.

Care a fost mesajul primit din partea monarhiei britanice?

Nimeni nu ştie care a fost cu exactitate mesajul primit de faimoasa pereche din partea familiei regale britanice, însă este cunoscut impactul pe care l-a avut asupra relaţiei lor.

În urma convorbirii respective, cei doi amorezi au fost nevoiţi să-şi facă publică relaţia, lucru care nu le-a convenit deloc la acea vreme. Din fericire, Harry şi Meghan au reuşit să-şi continue idila şi-n lumina reflectoarelor şi să-şi găsească fericirea chiar şi când le este monitorizată fiecare mişcare sau cuvânt.

Foto - Shutterstock



Recente

shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg