Verdini lansează piesa "E magic"

1 69373 original jpg jpeg

Se spune că magia există doar atunci când crezi cu adevărat în ea, dar Verdini plusează cu experienţa unui performer autentic care poate convinge publicul să se bucure de aceasta ca formă de spectacol. Magicianul Verdini a făcut un truc şi ne prezintă prima lui piesă - "E magic".

"Am multe visuri şi fac tot posibilul să mi se îndeplinească! Poate că vi se pare surprinzător, însă cel mai mare vis al meu a fost să cânt. Când am devenit magician, mi s-a îndeplinit un vis din copilărie. Eu sunt cel care prin ceea ce face, demonstrează oamenilor că se poate, că orice este posibil dacă ai încredere şi puţină fantezie",mărturiseşte Verdini. 

Noul single este compus de către Robert Toma,Alex Parker şi Verdini,iar videoclipul,printre puţinele care integrează elemente de magie,este regizat de către Ionuţ Trandafir (Tranda Film) şi ni-l prezintă pe artist,cum altfel,într-un decor magic. 

"A venit momentul să-mi îndeplinesc cel mai mare vis al meu, să fac muzică, iar prin muzica mea să încurajez oamenii să încerce, să persevereze şi mai ales să viseze. A venit momentul să îmbin cele mai mari pasiuni ale mele într-un concept unic, în care Magia devine Muzică şi Muzica devine Magie. Mă bucur să spun că acelaşi vis l-am împărţit în ultimii 12 ani cu Robert Toma, căruia îi mulţumesc pentru că a compus piesa şi că este alături de mine. Abia aştept marile spectacole în care publicul să audă muzica noastră pozitivă şi să vadă în acelaşi timp cea mai frumoasă magie, la cel mai profesionist nivel. Asta vă promit şi sper să fiţi alături de noi!",adaugă artistul. 

Numele Verdini vine de la culoarea verde şi simbolistica ei,nume pe care artistul l-a ales în urmă cu 10 ani,când a început cu primele spectacole de magie. Între timp,Verdini a participat la numeroase evenimente şi concursuri precum Românii au talent (ediţia cu numărul 2),a obţinut premii internaţionale (International Magic Contest Gabrovo 2013,Balka Magic Convention 2013) şi a cucerit pe toată lumea cu spectacolele sale senzaţionale. 

Vezi noul videoclip Verdini-"E magic" aici:



Recente

artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg