Vergeturile: ce e de făcut?

1 64120 original jpg jpeg

Vergeturile, la fel ca şi celulita, reprezintă o problemă pentru majoritatea femeilor. Acestea nu poti fi tratate, ci doar aspectul neplăcut poate fi diminuat. Află care sunt metodele de prevenire şi de reducere a vergeturilor!

Când apar vergeturile?

În timpul sarcinii,pielea devine mai puţin elastică din cauza hormonilor care se produc în corp în acea perioadă. Aproximativ 80% din femeile gravide au vergeturi pe burtă,coapse şi sâni.

Creşterea în greutateprovoacă apariţia vergeturilor,mai ales dacă acest proces a avut loc într-o perioadă scurtă de timp. De asemenea,vergeturile încep să devină vizibile şi atunci când masa corporală creşte şi scade frecvent în timpul regimurilor de slăbire.

Pubertateaeste o altă cauză a vergeturilor deoarece în această perioadă corpul creşte într-un ritm mai rapid.

Prevenire nu înseamnă şi tratare

Odată cu apariţia vergeturilor,acestea nu vor dispărea niciodată decât cu ajutorul intervenţiei chirurgicale. Cu toate acestea,poţi reduce,prin diferite metode,aspectul neplăcut al vergeturilor,dar cel mai bine este să previi apariţia lor.

Metode de prevenire

Hidratarea şi masajul

Foloseşte creme hidratante pentru corp,bea multă apă,mai ales în perioadele în care eşti predispusă la apariţia vergeturilor. Masajul te va ajuta să îţi îmbunătăţeşti circulaţia şi va conferi un aspect mai plăcut pielii.

Gelurile special concepute împotriva vergeturilor sunt binevenite atât în prevenire,cât şi în reducerea aspectului neplăcut. Când vrei să cumperi un astfel de produs,alege-l pe cel care conţine vitaminele E,B5 şi muşeţel.

Citeşte şi:

Uleiuri vegetale bune pentru pielea ta

Masajul cu miere,efect anticelulitic



Recente

GettyImages 569189083 jpg
Teo Trandafir jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2026 jpeg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Tori Spelling  foto   Profimedia jpg
Kate Jackson, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd  sursa foto   Profimedia jpg
ART03868 copy jpg
Melissa Gilbert și Timothy Busfield  foto   Profimedia jpg
Brian Cox și soția  foto   Profimedia jpg
Savannah Guthrie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston și Jim Curtis  foto   Profimedia jpg
portrait woman representing taurus zodiac sign jpg
Sophie Turner  foto   Profimedia jpg
Hollywood  foto   Profimedia jpg
Prințul Philip  foto   Profimedia jpg
Chuck Norris  foto   Profimedia jpg
Lizzo  sursa foto   Instagram jpg
woman deer pink moon jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg