Voluntar pentru viaţă

Unii oameni sunt făcuţi nu doar să empatizeze cu suferinţa semenilor. Felul în care concep să ajute le schimbă şi lor complet destinele. Angela Boghiu, o tânără de 30 de ani din Braşov, a ales să-şi pună nevoile pe planul al doilea pentru a le aduce alinare şi, mai ales, speranţă bolnavilor incurabili.

Angela este fruntaşă,la propriu şi la figurat,în categoria pe care cu amuzament o numim „mama tuturor răniţilor”. Ea lucrează de când a ieşit de pe băncile facultăţii la o companie farmaceutică. În 2009,a aflat despre un program de voluntariat numit PULSE şi şi-a depus candidatura pentru a lucra cinci luni la Fundaţia Hospice „Casa Speranţei”. Cererea i-a fost acceptată şi viaţa ei s-a schimbat total...

Motivaţie personală

Programul de voluntariat în care s-a înscris Angela i-a permis să fie plătită de compania GlaxoSmithKline,unde lucrează şi în prezent,şi să poată să-şi dedice timpul pacienţilor cu boli incurabile în stadii avansate. I s-a părut o iniţiativă lăudabilă că angajatorii s-au implicat într-un astfel de proiect.

„Eu am avut un văr de 24 de ani pe care această fundaţie l-a îngrijit în ultimele zile din viaţă. În plus,lucrez într-o companie farmaceutică şi am vrut să văd cine beneficiază de munca mea“,mărturiseşte Angela. 

O lume cu nevoi diferite

Obişnuită cu concepte precum eficientizarea muncii sau cu termenele-limită,Angela a intrat într-o altă lume când a început să lucreze la Hospice. Îşi aminteşte că în prima zi a căutat peste tot o foarfecă. I-a luat mai mult timp să înţeleagă că într-un ONG lucrurile stau alt­fel. Fiecare lucru costă şi banii se duc pe tratamentul bolnavilor.

Şi totuşi,chiar fără organizarea dintr-o mare companie,toată lumea avea ce-i trebuia. „Cei de la Fundaţia Hospice sunt oameni extraordinari care au făcut multe cu resurse puţine“,spune ea.

«Colega de împrumut»

Angela s-a adaptat repede mediului de la Hospice,iar pacienţii şi personalul medical au adoptat-o din prima zi. Au botezat-o „Colega de împrumut“,iar un domn i-a explicat că Fundaţia Hospice este ca un virus:„Dacă-l iei,nu mai trece!“.

În cadrul organizaţiei,Angela s-a implicat în campania „2%“,încercând să-i convingă pe cât mai mulţi oameni să-şi direcţioneze bănuţii din impozitul pe venit în beneficiul bolnavilor aflaţi în stare terminală. Atribuţiile ei nu s-au oprit aici. A făcut vizite la domiciliu şi,ceea ce i s-a părut cel mai greu,şi-a petrecut ore în şir pe stradă,ca să-i informeze pe oameni în legătură cu activitatea fundaţiei.

„A fost greu să-i fac pe oameni să mă asculte. Mulţi dintre ei,la fel ca şi mine în trecut,se plângeau că sunt ocupaţi. Realitatea e însă mult mai dură. Noi n-avem vreme să ascultăm,bolnavii n-au timp să mai trăiască... “,mărturiseşte ea.

Când soarta dă verdicte implacabile...

Nu munca a speriat-o însă pe Angela,ci momentele în care s-a simţit neputincioasă în faţa verdictelor crude ale vieţii. „Nu am înţeles de ce pacienţii,în special copiii,suferă îngrozitor şi singura finalitate la o vârstă aşa fragedă este moartea. E greu să te detaşezi în fiecare zi de lucrurile acestea. Dar când vezi că acel copil îţi zâmbeşte şi se bucură pentru orice ajutor primit,tu de ce n-ai putea?!”,spune ea.

Şi,uite-aşa,timp de aproape jumătate de an,a învăţat să trăiască alături de pacienţi ultima clipă şi să facă tot posibilul pentru a le face timpul rămas mai frumos.

Angela a reuşit să obţină şi o sponsorizare de la o firmă de rechizite astfel încât fundaţia să nu mai ducă lipsă de foarfeci. În urma unor alte contracte,le-a asigurat transport gratuit angajaţilor fundaţiei,pentru situaţii dificile,şi lista reuşitelor nu se opreşte aici. Misiunea ei n-a luat final când a reînceput serviciul. Încearcă să-i ajute în continuare pe cei de la fundaţie şi le deschide multe uşi atunci când i se oferă ocazia.

Iar la final...

... după discuţia cu Angela,m-am bucurat că mai există astfel de oameni,care să se dedice celor bolnavi. Însă  un gând de-al ei n-a contenit să-mi treacă prin minte. Te invit şi pe tine,dragă cititoare,să reflectezi la el şi,cine ştie,poate că într-o zi vei putea să schimbi destine:„Ajutându-i pe ceilalţi,ne ajutăm,de fapt,pe noi înşine!”.