Zilele norocoase ale zodiilor

1 77893 original jpg jpeg

În luna noiembrie, nativii semnelor zodiacale sunt puşi la încercare. Fie că e vorba de încercări profesionale, fie că trec prin perioade dificile alături de partener, aceştia trebuie să îşi adune forţele pentru a putea depăşi orice obstacol. În anumite zile, doar printr-un noroc vor scăpa de probleme şi vor reuşi să se redreseze.

Berbec

Luna începe destul de bine pentru tine, căci în prima parte a ei vei avea câteva zile norocoase. Îţi poţi rezolva problemele începând cu data de 2 noiembrie până pe 5 noiembrie, perioadă în care vei reuşi să petreci mai mult timp cu familia, partenerul, dar şi cu prietenii.

Taur

Dacă ai de gând să îţi cauţi un nou loc de muncă, zilele de 12, 14 şi 16 noiembrie sunt cele mai potrivite pentru a face acest lucru. S-ar putea ca atunci să apară oportunităţi la care nu te-ai fi gândit niciodată sau cineva să îţi dea o mână de ajutor.

Gemeni

În cazul tău, zilele de 25 şi 27 noiembrie îţi vor aduce o surpriză. E posibil să auzi o veste bună din partea unui membru al familiei, din partea partenerului de viaţă sau, de ce nu, chiar de la locul de muncă. În plus, atunci vei reuşi să te concentrezi mai bine iar lucrurile vor merge ca pe roate pe plan profesional.

Rac

Creativitatea ta va creşte vizibil în zilele de 9, 11 şi 16 noiembrie, când se poate să fii supusă unor teste sau să fii nevoită să faci proiecte pentru studii sau pentru locul de muncă. Nu numai că vei avea noroc, dar vei şi munci foarte mult pentru a-ţi îndeplini scopul.

Leu

Dacă ai de gând să faci o tranzacţie sau să investeşti bani într-o afacere, zilele de 1, 8 şi 19 noiembrie sunt cele mai potrivite pentru acest lucru. Nu încerca să te întinzi cu discuţiile şi în alte zile, căci s-ar putea ca partenerii tăi de afacere să îşi schimbe viziunea.

Fecioară

Pentru tine, zilele de 29 şi 30 noiembrie sunt cele mai bune. Începi deja să îţi faci planuri pentru Crăciun, se poate să îţi iei câteva zile libere şi să pleci într-o minivacanţă sau, pur şi simplu, atunci e perioada din lună când te simţi relaxată şi lipsită de orice fel de griji.

Balanţă

Dacă vrei să pleci la drum, amână orice călătorie până la zilele de 20 şi 21 noiembrie, perioadă în care te fereşti de pericole şi evenimente tragice. Încearcă să fii prudentă la condus, să respecţi regulile de circulaţie şi să nu intri în vorbă cu necunoscuţi, în caz că îţi prelungeşti vacanţa.

Scorpion

A venit momentul să iei anumite decizii care îţi pot schimba viaţa pe plan profesional, însă nu te grăbi să le faci până nu ştii sigur că te aşteaptă ceva mai bun. Încearcă să reflectezi asupra oportunităţilor, iar cele mai inspirate zile sunt 7 şi 13 noiembrie.

Săgetător

Nu ştii cum să mai faci faţă stresului de la serviciu, mai ales că ai foarte multe sarcini de îndeplinit şi te cam bate gândul să îţi cauţi şi altceva de făcut. Dacă îţi doreşti cu adevărat o schimbare, profită de ocazie în zilele de 10 şi 14 noiembrie, când s-ar putea să găseşti un anunţ favorabil sau să primeşti un sfat de la cineva apropiat.

Capricorn

Eşti hotărâtă să închei relaţia cu partenerul, dar parcă aştepţi momentul potrivit. Ei bine, zilele de 17 şi 18 noiembrie vor fi numai bune să discutaţi împreună şi să încheiaţi socotelile. Ştii cum se spune, mai bine mai târziu decât niciodată, aşa că nu te feri să spui lucrurilor pe nume.

Vărsător

Ai planificat o întâlnire cu toată familia, dar din anumite motive aceasta a fost amânată. Dacă ţi-ai pus în gând să îi reuneşti, ai putea face asta în zilele de 11 şi 12 noiembrie, perioadă perfectă pentru întâlniri cu rudele. Mai mult, s-ar putea ca un membru al familiei să te ia prin surprindere în mod plăcut.

Peşti

Vrei să ai mai mult noroc în dragoste şi eşti pusă pe cucerit? Ei bine, data de 17 noiembrie s-ar putea să îţi scoată în cale partenerul mult visat. E nevoie de puţină răbdare până atunci şi e important modul în care vei reacţiona pe moment. S-ar putea să îţi placă mai mult decât ai crede.

Sursă foto: www.shutterstock.com



Recente

Khloe Kardashian  sursa foto   Shutterstock jpg
Tânăr și niliniștit  foto   Shutterstock jpg
angelina Jolie  foto   Shutterstock jpg
featured image (3) jpg
Serena Williams  sursa foto   Shutterstock jpg
Miley Cyrus  foto   Shutterstock jpg
1 jamie foxx shutterstock 1325983100 jpg jpeg
Nicole Kidman  foto   Shuttestock jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Kim Kardashian  sursa foto   Instagram jpg
las vegas jpg
Jennifer Garner  sursa   Shutterstock jpg
Damian Draghici   Meditatii Romanesti 7 jpg
Elle Macpherson  foto   Shutterstock jpg
actrița Teri Hatcher  foto   Shutterstock jpg
Nostalgia Imaginarium 2024 Day2 Gicu (350) jpg
vedete  foto   Shutterstock jpg
Cher  sursa foto   Shutterstock jpg
Patrick Stewart  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2275523597 jpg