Ilinca Vandici: „Fiul meu reacţionează când mă vede la televizor, însă nu se arată extrem de entuziasmat“

1 z4a5985 site jpg jpeg

A încheiat cel mai lung şi mai dezbătut sezon de „Bravo, ai stil! “, dar marile satisfacţii le trăieşte acasă, alături de soţul ei, Andrei, şi de fiul lor de 3 ani, Zian. Iată ce spune vedeta Kanal D despre mărirea familiei sale.

Sărbătorile ne-au prins pe toţi acasă, mai aproape ca oricând de familie. Ţi-a priit liniştea Crăciunului şi Revelionului?

Cu siguranţă, da! Pentru mine, Crăciunul e acea sărbătoare care se petrece în familie. Ceea ce a fost diferit de această dată este faptul că nu am mai primit vizite. De obicei, de Crăciun este masa întinsă trei zile, vin şi pleacă musafirii, iar anul acesta nu s-a mai întâmplat aşa. Au fost sărbători foarte frumoase, în mijlocul familiei.

Tu eşti genul care se simte mai bine „în cuib“ sau eşti expansivă, ai nevoie de prieteni şi relaţionare exterioară?

A doua variantă mi se potriveşte mai bine, sunt un om căruia îi place să schimbe energia, locul, să cunoască oameni noi, să stea în apropierea prietenilor. Aşa îmi vin şi extrem de multe idei, inclusiv în profesia mea. Mă ajută foarte tare să fiu înconjurată de oameni, îmi place schimbul de energie care se produce între oameni. Însă, „mă aşez“ extrem de bine şi „în cuib“. Şi mă bucur enorm de momentele în care sunt cu familia mea. (zâmbeşte)

La emisiunea pe care o prezinţi, „Bravo, ai stil!“, e multă agitaţie, sunt multe spirite încinse. Cât de mult te consumă o emisie? 

Consumul este foarte mare în timpul filmărilor, mai ales în ceea ce mă priveşte, pentru că trebuie să ţin în mână tot bunul mers al emisiunii. Cumva, eu în permanenţă trebuie să repun pe toată lumea pe direcţia iniţială. Dar fac asta cu foarte mare plăcere şi satisfacţie, este proiectul meu de suflet şi cel mai mare şi longeviv pe care l-am avut de până acum, în cei 15 ani de activitate ai mei în televiziune. „Bravo, ai stil!“ este o adevărată lecţie de viaţă, o super experienţă, atât pentru mine, cât şi pentru juraţi şi zecile de concurente care au păşit în platoul emisiunii. Învăţăm foarte multe lucruri prin intermediul acestui show, atât profesionale, despre fashion, dar şi ce ţin de legăturile interumane, de modul în care reacţionăm în diverse situaţii, de cum ne raportăm la ceilalţi.

Sezonul celebrităţilor s-a întins de-a lungul întregului an 2020. Pe cine pariai personal că va câştiga trofeul şi de ce?

Anul 2020 a fost cu multe surprize, cu multe provocări, a fost cel mai lung sezon dintre cele şase. Dar cred că a fost extrem de plăcut de public şi foarte bine primit. Personal, nu îmi place să pariez în niciun sezon pe cineva anume, asta pentru că sunt surprize întotdeauna. Votul publicului este cât se poate de surprinzător, drept urmare niciodată nu ştim ce urmează să se întâmple, şi tocmai de aici vine şi frumuseţea oricărui final de sezon, pentru că te ţine cu sufletul la gură până în ultima clipă, când afli cine este câştigătoarea. Personal, le felicit pe toate concurentele emisiunii şi le felicit pentru performanţa din cadrul acestui show şi, cu siguranţă, acesta va fi doar începutul pentru multe dintre ele.

Ce altă vedetă ai fi vrut să vezi evoluând la „Bravo, ai stil“?

„Bravo, ai stil!“ nu este un proiect uşor de parcurs de concurente şi probabil din această cauză vedetele au fost şi puţin reticente în a participa la această competiţie, pentru că trebuie să fii foarte împăcată cu tine şi să fii stăpână pe ceea ce poţi, ce ai de oferit ca să ai capacitatea de a face faţă provocărilor, stresului, de a primi critici fără să te facă să-ţi pierzi motivaţia de a lupta mai departe. Trebuie să fii extrem de puternică pentru a face faţă acestui show.

După atâtea ediţii, îţi alegi singură ţinutele sau ai pe cineva care ţi le pregăteşte de la A la Z?

Îmi place să lucrez cu stilişti, pentru că ei au cunoştinţele în acest domeniu. Da, îmi place moda şi de mică m-a pasionat acest domeniu, înţeleg ce înseamnă trendurile, cu siguranţă am învăţat foarte multe în cele şase sezoane ale emisiunii şi sunt capabilă să-mi fac styling pentru o filmare, un eveniment şi să nu dau greş. Însă, pentru şedinţe foto sau pentru filmările show-ului sau când este nevoie de multe ţinute, prefer să apelez la specialişti. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să se ocupe de bucăţica lui, să excelăm la ce ne pricepem noi foarte bine. De un an de zile lucrez împreună cu stilistul Daria Georgescu. Sunt foarte mulţumită, avem o colaborare foarte bună şi sunt încântată de ţinutele şi lucrurile frumoase pe care le facem împreună, pentru că şi eu îmi spun părerea cu privire la ţinutele respective.

Eşti la fel de fashion şi acasă?

Nu pot spune că sunt foarte fashion în casă, abordez ţinute foarte comode. Petrecând toată ziua alături de Zian, nu am cum să port accesorii sau ţinute extravagante, ci ţinute care să îmi permită să mă mişc, să alerg după Zian, să ne jucăm... Dar, în momentul în care este cazul de o ţinută mai cu ştaif, da, cu mare drag o pregătesc.

În ceea ce priveşte silueta, nu te-am văzut să ai vreodată fluctuaţii de greutate. Se datorează genei bune sau ai o disciplină de fier?

Ambele. Eu cred că tot ceea ce ţine de genă se vede până la 30 de ani, apoi, dacă nu există o disciplină de fier, voinţă, determinare de a face sport, de a mânca sănătos, gena îşi cam pierde din eficacitate. Eu m–am bucurat de amândouă. Sportul este foarte important pentru mine şi, în proporţie de peste 90%, stilul de viaţă sănătos.

Spuneai, la un moment dat, că şi tu resimţi, asemenea unor concurente mămici, că lipseşti cam multe ore de lângă băieţelul tău. Te ceartă când pleci?

El a înţeles că trebuie să fiu la filmări, pentru că i-am explicat de la început că mami trebuie să muncească. Cred că mai mult mă confrunt eu cu sentimentul pe care îl am, ca mamă, că nu sunt în fiecare clipă alături de Zian. Însă, cât timp el este la grădiniţă, eu pot să îmi fac treaba liniştită, iar serile le petrecem împreună, făcând tot felul de activităţi. Chiar dacă nu sunt eu acasă, sunt socrii mei, e sora mea, e multă lume care îl răsfaţă. I-am explicat că, dacă mami şi tati nu muncesc, nu mai avem bănuţi ca să îi mai cumpărăm maşini, jucării şi tot ce îi face lui plăcere. El înţelege şi avem „permis de voie“ de la el pentru a pleca la muncă. (zâmbeşte)

Cum e Zian la vârsta de 3 ani şi jumătate?

Zian este ca un om mare, am ajuns în punctul în care ne înţelegem foarte bine, deja discernem între lucrurile bune şi mai puţin bune, e un răsfăţat, iar eu mă bucur că am trecut de etapa „bebeluş“ şi că relaţionăm şi comunicăm aproape de maximum. S-a schimbat foarte mult în ultima perioadă, am petrecut foarte mult timp împreună şi pentru că a crescut. A evoluat frumos, sunt mândră tare de el şi sunt mândră de noi, ca familie, de tot ce am reuşit să îi oferim, şi aici mă refer la energie, informaţie, sentimente.

Reacţionează dacă te vede la televizor?

Reacţionează, însă nu îi pasă foarte tare. (zâmbeşte) Mă vede, zice: „Uite-o pe mami!“, râde, mai stă puţin, spune că sunt frumoasă, însă nu se arată extrem de entuziasmat.

El e o copie a soţului tău, Andrei. Nu ţi-ai dori şi o mini-me? Te-ai gândit să-ţi învingi temerile legate de o eventuală altă sarcină?

Nu suntem, în acest moment, pregătiţi pentru al doilea copil, din multe puncte de vedere, şi atunci nu consider că a venit momentul să fac acest pas. Îi iubesc pe amândoi, şi pe Andrei, şi pe Zian, seamănă ca două picături de apă.

Ce simţi că ţi-a „furat“ 2020 şi ce îţi promite 2021?

Nu privesc astfel lucrurile, cred că nu mi-a furat nimic 2020, ci aşa a fost să fie. Cred că a fost un an al adaptării, cine a reuşit să îşi continue viaţa în stricteţea regulilor impuse a putut să meargă mai departe şi nu a simţit atât de dureros schimbările care au venit cu această pandemie. Mă bucur şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot, că am recâştigat un pic de timp, de răgaz, de reîntoarcere la noi, ca oameni, şi, punând în balanţă, cred că am câştigat mai mult decât am pierdut. De la 2021 doresc să scăpăm de această pandemie şi să fim sănătoşi!

FOTO Arhivă personală



Recente

Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg