Importanţa concediului pentru sănătatea şi fericirea ta: 3 beneficii despre care nu vorbim suficient

Importanţa concediului pentru sănătatea şi fericirea ta 3 beneficii despre care nu vorbim suficient jpeg

În 2017, peste 57% dintre angajaţii din România au avut parte de mai puţin de 10 zile de concediu şi 20% dintre ei nu au primit niciuna. Această situaţie este, din nefericire, foarte nesănătoasă pentru cei implicaţi. Toţi oamenii au nevoie de odihnă, chiar şi cei care spun contrariul, iar efectele muncii în exces îi vor ajunge din urmă chiar şi pe cei mai puternici dintre noi.

Importanţa concediului pentru sănătatea şi fericirea ta

În lumea competitivă de astăzi, în care performanţa de la locul de muncă e mai importantă decât oricând, e uşor să pierzi din vedere propriile nevoi, concentrându-ţi eforturile către promovarea în carieră. Nu trebuie să uiţi însă că toate acestea nu înseamnă nimic dacă sănătatea ta e pusă în pericol. Degeaba lucrezi câte 10 ore pe zi, dacă în câteva luni te epuizezi şi nu mai poţi lucra deloc. Toate eforturile tale vor fi fost în van.

Mai mult decât atât, ar trebui să ştii că productivitatea ta scade proporţional cu numărul de ore lucrate, astfel că timpul suplimentar petrecut la serviciu, atunci când lucrezi peste program este mult mai puţin productiv decât ai crede. Din acest motiv, patronii care îşi forţează angajaţii să petreacă ore în plus peste program le fac un deserviciu atât angajaţilor, cât şi lor însuşi.

Iată trei motive pentru care concediul este esenţial pentru sănătatea, dar şi fericirea ta:

Unitatea familiei

Dacă munca devine o forţă acaparatoare în viaţa ta, asta înseamnă, de regulă, că nu vei putea petrece suficient timp cu familia sau prietenii. Poate te gândeşti că faci acest sacrificiu de dragul celor dragi, însă ar trebui să ştii că, atunci când lucrează excesiv, oamenii au tendinţa să facă compromisuri care le pot afecta relaţiile cu oamenii la care ţin. În timp, urgenţele şi termenele limită de la serviciu te vor face să lipseşti de la multe momente importante, pe care nu le vei putea recupera niciodată.

În consecinţă, trebuie să profiţi de zilele de concediu sau sărbătorile legale; acestea sunt toate oportunităţi de a petrece timp împreună cu familia ta. De asemenea, nu ar trebui să eziţi să aplici pentru concediu maternal, dacă e cazul, aceasta fiind o perioadă foarte importantă, în care se formează legătura dintre copil şi mamă. Prezenţa ta e mai importantă decât crezi pentru familia ta, chiar mai importantă decât succesul tău la locul de muncă.

Productivitatea

Oamenii care merg în concedii se întorc cu forţe proaspete, pregătiţi de muncă. Sănătatea noastră se deteriorează, iar dispoziţia noastră se înrăutăţeşte atunci când lucrăm fără suficiente pauze. Oamenii devin irascibili, comunică mai greu şi iau decizii proaste atunci când lucrează excesiv.

În contrapondere, atunci când merg în vacanţe, efectele negative se disipează. Angajaţii se întorc odihniţi, relaxaţi şi mult mai energici.  Ei se concentrează mai uşor şi sunt mai motivaţi, având o dispoziţie mai optimistă. Bineînţeles, toate aceste beneficii se reflectă şi în productivitatea lor.

Speranţa de viaţă

Conform NPR, un studiu realizat de Universitatea din Boston pe parcursul a nouă ani, pe un eşantion de 12.000 de persoane cu probleme cardiace, a relevat o corelaţie directă între numărul de zile de concediu şi durata lor de viaţă. Mai exact, cu cât vacanţele pe care şi le luau participanţii erau mai frecvente, cu atât mai mult trăiau aceştia.

Concediile nu sunt doar importante pentru relaxare şi odihnă, ci şi pentru longevitatea ta. Oamenii care merg în vacanţe au tendinţa să fie mai sănătoşi, mai fericiţi şi ajung ca urmare să trăiască mai mult.

În consecinţă, ar trebui să profiţi întotdeauna de zilele de concediu: viaţa ta ar putea depinde de asta.

Sursă foto: Shutterstock



Recente

Tradarea in cuplu este scuzabila sau nu  Sursa foto shutterstock 2412908799 jpg
bărbat  foto   Shutterstock jpg
5 calitati cuceresc barbatii fara exceptie  Sursa foto shutterstock 1297522150 jpg
shutterstock 791294935 jpg
Prea multe esecuri in dragoste  Scapa de aceste obiceiuri  Sursa foto shutterstock 297583913 jpg
Relatia de cuplu ale acestor nativi se imbunatateste pana pe 27 octombrie  Sursa foto shutterstock 2480625331 jpg
Complimente la care barbatii nu rezista  Sursa foto shutterstock 1841027632 jpg
barbat fericit cadou aniversare 2177432677 jpg
shutterstock 204778261 jpg
shutterstock 1561419991 jpg
shutterstock 2436027337 jpg
Ce este limerenta  Sursa foto shutterstock 2513006111 jpg
shutterstock 1704424849 jpg
5 ponturi pentru o casnicie de durata de stiut la 40 de ani  Sursa foto Pixabay couple 8498864 1280 jpg
shutterstock 2448082283 jpg
Ramaneti amici sau uitati unul de altul dupa separare  Sursa foto shutterstock 2289689669 jpg
Cum recunosti partenerul cactus evitant  Sursa foto shutterstock 2140103645 jpg
shutterstock 2424655849 jpg
shutterstock 2261967525 jpg
cuplu matur  foto   Shutterstock jpg