Istoria veche şi întunecată a Zilei Îndrăgostiţilor, pe care e posibil să nu o ştii

1 shutterstock 1253673451 jpg jpeg

Culoarea roşie este asociată Zilei Îndrăgostiţilor, pentru că Valentine’s Day se referă la pasiune şi sexualitate. Având în vedere întâmplările sumbre, care au avut loc în această zi, de-a lungul timpului, n-ar fi de mirare ca roşul să fie simbolul vărsării de sânge.

Valentine’s Day, în zilele noastre, reprezintă un prilej de a ne concentra mai mult pe dragoste, pe romantism şi pe sufletele-pereche. Ironic, ziua în care se împart trandafiri roşii, ciocolate aromate, felicitări decupate în formă de inimă are o poveste mai veche şi mai tulburătoare decât ştiam. Cel puţin, nu este totul despre legenda Sfântului Valentin, protectorul îndrăgostiţilor şi al căsătoriilor.

Sfântul Valentin le tăia puterile soldaţilor

Ziua Îndrăgostiţilor marchează, de fapt, data execuţiei Sfântului Valentin de către împăratul roman Claudius al II-lea, în secolul al III-lea d.Hr. De ce s-a produs această crimă? Cea mai populară teorie susţine că el oficiase nunţile soldaţilor, deşi, în acele vremuri, căsătoria era interzisă pentru ei. Se crede că împăratul a ordonat interzicerea căsătoriei, pentru că avea impresia că dragostea şi romantismul îi face pe soldaţi mai sensibili, mai slabi.

Cum a devenit 14 februarie Ziua Îndrăgostiţilor

Cu mult înainte de execuţia Sfântului Valentin, 14 februarie a ajuns să fie asociat cu fertilitatea, cu sângele. Între 13 şi 15 februarie, romanii sărbătoreau Lupercalia, un festival antic păgân, în timpul căruia erau sacrificaţi o capră şi un câine, iar apoi, cu pielile lor erau biciuite femeile goale, totul cu scopul de a le spori fertilitatea. În secolul al V-lea d.Hr., Papa Gelasius I a trimis într-un con de umbră Lupercalia şi a declarat, oficial, 14 februarie, sărbătoarea Sfântului Valentin sau Ziua Îndrăgostiţilor.

Ziua Îndrăgostiţilor şi sinuciderea Ofeliei

Pe măsură ce anii au trecut, Ziua Îndrăgostiţilor a început să fie confundată cu Ziua lui Galatin, unde galatin însemna „iubitor de femei‟.

În anii 1380-1390, Geoffrey Chaucher a scris volumul „Parlamentul păsărilor‟, în care Ziua Sfântului Valentin era ziua în care păsările şi-au găsit perechile. La scurt timp, Ziua Sfântului Valentin intra din nou în conştiinţa publicului, ca o zi asociată cu dragostea. Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, William Shakespeare a făcut o trimitere la Sfântul Valentin, pentru a prefigura sinuciderea Ofeliei din „Hamlet‟.

Valentine’s Day, în zilele noastre: sânge şi trandafiri

Deşi Ziua Îndrăgostiţilor continuă să fie asociată cu inimile şi florile, în secolul trecut, ea a contorizat mai mult vărsări de sânge şi crime. Câteva zile în care s-au produs tragedii sunt:

- Masacrul Zilei Îndrăgostiţilor din 1929.

- Crima nerezolvată a tinerilor îndrăgostiţi Jesse McBane şi Patricia Mann, care a avut loc în Ziua Îndrăgostiţilor, din 1971.

- Crima învăluită încă în mister a adolescenţilor Nicholas Kunselman şi Stephanie Hart (care erau într-o relaţie) în Ziua Îndrăgostiţilor, din 2000.

- Crima produsă de sprinterul sud-african Oscar Pistorius asupra iubitei fotomodel Reeva Steenkamp, pe 14 februarie, în anul 2013.

- sinuciderea unui cuplu de vârstnici din Alabama, SUA, de Ziua Îndrăgostiţilor, în 2015.

- Masacrul de la liceul Marjory Stoneman Douglas, SUA, pe 14 februarie, 2018.

@shutterstock

Recente

featured image (1) jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Lucy Liu  foto   Profimedia jpg
Justin Bieber  foto   Profimedia jpg
Jennie Garth și fostul soț   profimedia jpg
tree decorated with colorful easter eggs street easter decor jpg
 UNY0224 jpg
GettyImages 569189083 jpg
Teo Trandafir jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2026 jpeg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Tori Spelling  foto   Profimedia jpg
Kate Jackson, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd  sursa foto   Profimedia jpg
ART03868 copy jpg
Melissa Gilbert și Timothy Busfield  foto   Profimedia jpg
Brian Cox și soția  foto   Profimedia jpg
Savannah Guthrie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston și Jim Curtis  foto   Profimedia jpg
portrait woman representing taurus zodiac sign jpg