Într-un an precum 2020, e o performanţă că s-a realizat un nou sezon„Vedeta populară“. Ai avut emoţii în privinţa filmărilor, dacă vor avea sau nu loc?

Au fost emoţii, au fost temeri, a fost cu mult stres, dar le-am dus cu bine pe toate şi am reuşit să avem un sezon foarte bun, aş spune extraordinar de bun având în vedere condiţiile în care l-am realizat. Important este ca publicul să aibă parte de acelaşi standard al programului cu care am obişnuit de atâţia ani. Dovadă că ne urmăresc în continuare în număr atât de mare.

Pe de altă parte, pandemia ţi-a oferit timpul necesar lansării un nou proiect, „Port, Valoare şi Splendoare“, care aştepta în sertar de 10 ani. Spune-ne mai multe despre el.

Mi-am dorit mult să fac un film dedicat Iei româneşti. Am considerat că este necesar să ştim mai multe despre acest element identitar care este doar al nostru. Să îi ştim povestea, de unde vine, cine îi sunt creatoarele şi mai ales care este alfabetul semnelor cusute de secole pe cămăşile tradiţionale româneşti. Am început în toamna lui 2018 cu partea de preproducţie (căutări, documentare, alegerea echipei, a locaţiilor etc). Ştiam că în primăvara lui 2019 nu voi avea sezon de primăvară, aşa că am hotărât să profit de acest timp şi să fac proiectul. Am filmat cu o echipă extraordinară în 2019, timp de câteva luni, în mai multe locaţii din Bucureşti şi din ţară. În iarna lui 2019 am început post producţia, iar pandemia ne-a întrerupt planurile. Am reluat totul în august anul acesta şi am reuşit să finalizăm proiectul pentru a fi lansat la TVR1, de 1 decembrie, Ziua Naţională României! Abia aştept să îl vedeţi. (zâmbeşte)

Tu câte ii ai acasă?

Vreo 10... la Bucureşti, dar şi acasă la părinţii mei. Moştenite din familie, dar şi daruri primite în timp de la femei simple care mai cos şi astăzi în locuri pe unde am călătorit cu emisiunile.

Dar de cusut ştii să coşi pe pânză?

Odată cu filmul, am redescoperit câtă linişte îţi dă pânza pe care ţeşi poveşti scrise cu acul. E minunat şi... ne întoarce la Rost!

Cumva, tu ai preluat ştafeta promovării folclorului de la Marioara Murărescu. Simţi că datorezi aceeaşi dedicare pe care a avut-o ea faţă de „Tezaur Folcloric“?

Tot ce fac, fac cu pasiune şi responsabilitate. Aşa am învăţat de la mentorul meu, omul care m-a creat ca profesionist, unul dintre marii realizatori ai TVR, Elise Stan. Îi sunt recunoscătoare pentru tot şi mă străduiesc să nu o dezamăgesc niciodată! După cum sunt recunoscătoare tuturor realizatorilor care ne-au lăsat la TVR un standard de la care nu avem voie să abdicăm.

În atâţia ani de când eşti această „zână bună a folclorului“, ai învăţat lucruri noi, vreo reţetă pe care o faci des, vreun meşteşug ca împletitul, cusutul, ţesutul etc.?

Menirea mea este să păstrez în lumină toate valorile tradiţionale româneşti. Cu asta mă ocup, este pasiune pură şi atunci totul a devenit mod de viaţă. Îi cânt foarte mult acasă lui Tudor şi încerc să îi descopăr lumea folclorului pe înţelesul lui. Prin joc prin tot felul de activităţi... cântăm, împletim, coasem, modelăm precum olarii. (zâmbeşte)

Cât înţelege fiul tău din pasiunea ta pentru etnografie? Te întreb pentru că el este din generaţia online-ului, a satului global...

Copiii preiau natural din pasiunile părinţilor atunci când acestea sunt foarte prezente în viaţa familiei. Deci şi pentru Tudor folclorul e parte din viaţa lui. Îi place „Vedeta Populară“, e cel mai fidel telespectator şi e foarte atent la detalii. Îl urmăreşte foarte atent pe domnul Leşe. (zâmbeşte) Apoi, îi plac poveştile ca oricărui copil. Ori, lumea tradiţiilor e plină de poveşti minunate...ea însăşi este o nesfârşită poveste!

Cum este Tudor la 10 ani?

Un copil normal, echilibrat cu poftă inepuizabilă de joacă, foarte vesel responsabil cu şcoală, trist pentru că nu mai poate merge la sală să facă scrimă...

Cum vede el situaţia actuală, l-a bulversat sau s-a conformat rapid? Cum i-ai explicat că nu se mai poate juca cu ceilalţi copii?

Am tratat cu normalitate cât s-a putut situaţia. I-am explicat ce înseamnă acest virus şi ce trebuie să respectăm. Câteva reguli care trebuie să devină rutină. Însă, fără panică, fără frici, fără să ne modificăm comportamentul unii faţă de ceilalţi, mai ales faţă de copii.

Te-am văzut luând poziţie faţă de şcoala online. Cum se descurcă Tudor cu noua variantă de învăţământ şi cât de „profesor“ a trebuit să devii acasă?

Este foarte greu. Atât pentru pedagogi, cât şi pentru copii. Dar nu avem ce face în situaţia dată. Aşteptăm şi ne rugăm să dureze cât mai puţin posibil. Şi ajutăm, ca părinţi, cu tot ce putem.

La rândul tău, ai predat la Şcoala de Televiziune un curs de superproducţii. Ai continuat această colaborare?

Din păcate, nu. Dar îmi doresc să repet această experienţă oriunde altundeva. Îmi place să ofer din experienţă mea tinerilor care vor să meargă pe acest drum.

Pe mulţi pandemia i-a făcut să gătească mai mult, să vadă mai multe filme sau să facă mai mult sport. Familia voastră în ce s-a refugiat?

Acasă la părinţi, grădinărit, gătit, îngrijit animale, dar şi ancorată în proiectele derulate chiar şi în aceste condiţii.

În decursul acestor luni, ai avut un moment de panică în care să vrei să te izolezi complet ori să pleci definitiv din Bucureşti?

Nu sunt genul care să intre în panică şi să rămână blocată. Sunt un om al soluţiilor pe care le caut întotdeauna pentru a ieşi din impas. Atât timp cât ne păstrăm echilibrul şi mintea deschisă, vin şi soluţiile. Plus că întotdeauna se poate mai rău. Şi atunci încerc să iau totul aşa cum vine, să mă adaptez, să îmi trăiesc viaţa cât mai aproape de ce era. Iar dacă vine o viaţă nouă, voi învăţa să trăiesc cu tot ce aducea ea nou. Altă cale nu e. Iar panica în mod sigur nu e calea mea.

Ce ţi-e dor să mai faci măcar… o dată în viaţă?

Hm, greu de spus... Să pilotez un avion. Am făcut asta şi mi-aş mai dori. Este fantastic! 

@tvr