Însă povestea şi simbolul Evei Perón n-au dispărut odată cu ea. După ce o lovitură de stat militară l-a dat jos pe Juan în 1955, noul regim îşi făcea probleme ca trupul neînsufleţit şi îmbălsămat al Evei să nu dea apă la moară opoziţiei, să nu se pornească un miting de protest din cauza lui. Cum ar fi fost posibil aşa ceva? Simpatizanţii ei veneau la priveghi şi lăsau câte un cadou idolului lor trecut în lumea cealaltă, ceea ce nu era deloc pe placul celor de la putere.

Situaţia aceasta incertă a durat ani în şir. Liderii militari au tot plimbat şi ascuns cadavrul Evei Perón prin tot felul de locuri, de la locaţii militare la poduri de casă. Într-un final, admiratorii fostei Prime Doamne găseau locul în care era depozitat trupul ei neînsufleţit şi veneau să jelească plecarea ei şi să lase flori în onoarea ei.

Într-un final, armata a decis să trimită cadavrul în Italia cu avionul, unde a şi stat timp de 16 ani. În 1971, după ce căderea guvernului a făcut posibilă reîntoarcerea lui Juan în prim plan politic, acesta a ordonat exhumarea fostei sale soţi şi întoarcerea ei în Argentina.

Cu toate că se însurase cu Isabel Perón între timp, Juan a ţinut cadavrul fostei lui soţii într-un sicriu deschis, pe masa lor din sufragerie. N-a mişcat-o pe Eva de acolo decât când a fost gata altarul destinat ei din podul casei. Şi mai ciudat e faptul că Isabel n-a protestat nicio secundă la decizia soţului ei şi, mai mult de-atât, obişnuia să pieptene părul decedatei Eva Perón în fiecare zi, ca un ritual morbid a cărui semnificaţie ne scapă.