Legile lui Murphy: cum au apărut şi cele mai amuzante exemple

1 shutterstock 287384810 jpg jpeg

Legile lui Murphy sunt o colecţie de maxime care au la origine o persoană reală, un inginer american. Pornind de la un singur enunţ au apărut şi altele, care se aplică în diverse aspecte ale vieţii de zi cu zi.

Iniţiatorul celebrelor legi este inginerul american Edward Aloysius Murphy Jr. (1918 – 1990). În 1949, acesta lucra la baza Forţelor Aeriene Edwards din Murdoc, California, la un proiect. Enervat de funcţionarea necorespunzătoare a unei curele de transmisie, inginerul a exclamat cu referire la tehnicianul care a îmbinat greşit capetele benzii: „Dacă există vreo posibilitate să o facă prost, o va face” („If there is any way to do it wrong, he will”). Originea singurei legi enunţate de Murphy a fost dezvăluită în 1977 de ziarul „Los Angeles Times”. Această primă lege a lui Murphy a fost sursă de umor, astfel că au apărut şi multe altele. Iată câteva dintre cele mai amuzante:

  • Ziua în care decizi să începi dieta este ziua în care colegii tai aduc prăjituri la serviciu.
  • Dacă azi e a patra zi la rând când nu ai avut chef de muncă, mâine e vineri.
  • Când formezi un număr de telefon greşit, nu sună niciodată ocupat.
  • Cel care râde la urmă probabil nu a înţeles gluma.
  • Dacă îi spui şefului că întârzii la muncă deoarece ai avut o pană de cauciuc, în dimineaţa următoare vei avea o pană de cauciuc.
  • Când oamenii sunt liberi să facă ceea ce vor, de regulă se imită unul pe altul.
  • Dacă ceva pare uşor, sigur este greu de făcut. Dacă pare greu, este aproape imposibil de făcut.
  • Populaţia planetei creşte continuu, în timp ce inteligenţa ei rămâne constantă.
  • Probabilitatea unui tânăr de a întâlni o femeie frumoasă creşte în progresie geometrică atunci când este însoţit de: a) prietena lui; b) soţia lui; c) un prieten mai bogat şi mai atrăgător.
  • Să greşeşti este uman, dar să dai vina pe altcineva este şi mai uman.
  • Munca în echipă este esenţială. Ea îţi permite întotdeauna să dai vina pe altcineva.
  • Dacă nu poţi să uimeşti lumea cu inteligenţa ta, zăpăceşte-i pe toţi cu tâmpeniile tale!
  • Politica este arta de a obţine voturi de la săraci şi fonduri electorale de la bogaţi, promiţându-le unora protecţia faţă de ceilalţi.
  • Dacă ajuţi un prieten la nevoie, te va ţine minte. Data viitoare când va avea nevoie de ceva, va apela tot la tine.
  • Secretul succesului este sinceritatea. Falsific-o şi obţii imediat succesul dorit.
  • Coşurile apar pe faţă cu o oră înainte de întâlnire.


Recente

image00002 jpg
Olivia Colman și soțul Ed Sinclair  foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Bad Bunny  foto   Profimedia jpg
GettyImages 1979467700 jpg
Kristen Stewart  foto   Profimedia jpg
gravida  foto   Profimedia jpg
Emma Stone  foto   Profimedia jpg
e1d1541d622580f19ab87f0600aa36a44a jpg
Britney Spears  foto   Prrofimedia jpg
Sarah Ferguson  foto   Profimedia jpg
Meryl Streep  foto   Profimedia jpg
Lady Gaga și logodnicul ei  foto   Instagram jpg
Denise Rifai jpg
Kim Kardashian, Lewis Hamilton  foto   Profimedia, Instagram jpg
familia Craciun 29 jpeg
Snoop Dogg  foto   Profimedia jpg
vedete Grammy 2026  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 01 26 at 13 55 33 jpeg