6 tipuri de alimente despre care nu ştiai că pot fi ţinute în congelator

1 hendi click pentru femei jpg jpeg

Congelatorul sau lada frigorifică este ca o oglindă în viaţa unui om. Poţi să îţi dai seama ce fel de stil de viaţă duce o persoană dintr-o simplă privire.

Congelatorul îţi va da detalii despre alimentaţia respectivei persoane, despre ce fel de alimente preferă, dacă este sau nu la dietă, ce fel de dietă ţine sau chiar detalii despre starea de sănătate şi obiceiuri de consum. Preferă să mănânce mese uşoare sau bogate în calorii? Mănâncă mai mult în oraş sau preferă să gătească? Sunt întrebări la care poţi răspunde cu o simplă privire în congelator.

Acestea fiind zise, este evident mai ieftin să găteşti acasă decât să mănânci în oraş sau să comanzi zilnic mâncare. Preţurile alimentelor au cunoscut o creştere avansată anul acesta, trendul pare să fie ascendent în această privinţă, iar analiştii nu sunt deloc optimişti. Tocmai de aceea nu este o idee rea să înveţi nu numai câteva reţete rapide de gătit sănătos acasă, dar şi cum să păstrezi alimentele proaspete pentru o perioadă mai lungă de timp. Este valabil mai ales pentru persoanele cu program încărcat, care nu apucă poate să consume tot ce au cumpărat din supermarket în weekend şi ajung să arunce alimente, irosind astfel bani.

Primul lucru pe care trebuie să-l faci în acest sens este să te asiguri că ai un loc bun de depozitat şi conservat mâncarea. Un congelator voluminos sau o ladă frigorifică, dacă ai spaţiu. Pe blogurile de profil vei găsi materiale despre diferenţele dintre congelator şi ladă frigorifică pentru a lua cea mai bună decizie, care să se potrivească cel mai bine şi cu stilul tău de viaţă, şi cu obiceiurile proprii de consum.

Apoi trebuie să înveţi câteva trucuri esenţiale. Pentru că lista alimentelor care pot fi păstrate la congelator sau ladă frigorifică este mai lungă decât îţi imaginezi şi poate cuprinde, pe lângă îngheţată sau carne şi cereale, şi pâine sau chiar mezeluri.

Iată aşadar cele 6 tipuri de alimente pe care le poţi ţine la congelator:

1. Untul

Ca să fim mai specifici, untul sărat. Untul este mult mai sănătos decât margarina şi poate fi folosit dimineaţa pe pâine toast, la prăjituri şi plăcinte sau la sosuri pentru cină. Îl poţi cumpăra la baxuri mai mari, la preţuri mai bune şi păstra liniştită în congelator: îngheaţă şi se dezgheaţă foarte uşor, fără a-şi pierde aroma. Iar tu vei economisi bani şi vei mânca mai sănătos.

2. Mozzarella mărunţită

Cu mozzarella mărunţiţă la îndemână, poţi organiza în fiecare săptămână o vineri seara cu pizza fără să cheltuieşti foarte mulţi bani pe ieşitul la restaurant. Este uşor de păstrat la congelator şi are termen de valabilitate mare. Tot ce trebuie să faci este să o scoţi vineri dimineaţa din congelator şi să o muţi în frigider. Astfel, seara va fi gata de folosit. Iar tu vei găti o cină ieftină pentru întreaga familie sau pentru toţi prietenii care vin la tine la un film.

3. Pepperoni

Şi pentru că tot vorbim de pizza, şi pepperoni poate fi păstrat la congelator. Cumpără-l la baxuri, la ofertă dacă găseşti, şi păstrează-l fără grijă în congelator. Nu-şi va pierde aroma şi poate fi folosit nu numai la pizza, ci şi la sendvişuri sau în omlete.

4. Pâine

Vorbim atât despre pâinea cumpărată din comerţ, cât şi despre cea făcută de tine, acasă. Şi vorbim despre orice tip de pâine, de la cea feliată, la cea clasică, cu seminţe, cu făină integrală sau la baghete şi chifle. Când ai nevoie o poţi încălzi la cuptorul cu microunde sau o poţi pune pe gril să se rumenească. Rapid şi delicios!

5. Supă

Este mult mai uşor şi mai ieftin să faci o oală mare de supă din care să mănânci de mai multe ori. Însă rutina ne plictiseşte pe toţi. Vestea bună este că supa poate fi păstrată uşor la congelator câteva zile, până simţi nevoia din nou de acest fel de mâncare. Pune-o în caserole pe care să le poţi băga rapid şi la cuptorul cu microunde atunci când le scoţi din congelator şi vrei un prânz cald.

6. Seminţele, cerealele şi făina integrală

Cu toate sunt uşor de păstrat la congelator, pentru o perioadă mai lungă de timp. Cumpără liniştită la bax, pentru că nici nu se vor altera, nici nu-şi vor pierde din savoare. Iar dacă preţul la cereale va creşte din toamnă, tu ai deja provizii.

Mai cunoşti şi alte alimente care pot fi păstrate la congelator? Care sunt acestea?

Sursă foto: MD Duran/Unsplash



Recente

Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg