3 complicaţii ale hipertensiunii

1 70585 original jpg jpeg

Aproape jumătate din românii de peste 18 ani suferă de hipertensiune arterială, potrivit ultimelor statistici. Ca şi în cazul altor probleme de sănătate, riscul apariţiei complicaţiilor se reduce dacă persoana reuşeşte să ţină boala sub control.

Considerată principalul factor de risc al bolilor cardiovasculare,hipertensiunea arterială rămâne cauza celui mai ridicat număr de decese atât la nivel naţional,cât şi în lume,atenţionează specialiştii. Neţinută sub control,boala poate duce în timp la apariţia mai multor complicaţii,unele dintre ele severe.

„Depistarea complicaţiilor hipertensiunii arteriale şi monitorizarea evoluţiei acestora se face prin controale de specialitate periodice la medicul de familie,la cardiolog,la diabetolog,la oftalmolog,la medicină internă şi la neurolog“,explică medicul Călin Ciubotaru.

Se poate ajunge la insuficienţă cardiacă

Printre cele mai întâlnite complicaţii care pot apărea dacă hipertensiunea arterială nu este ţinută sub control sunt cele cardiace (miocardice).

În timp,pereţii inimii se pot îngroaşa,cavitatea se dilată,funcţiile inimii se deteriorează şi pot apărea insuficienţa cardiacă,dar şi angina pectorală (durere pectorală favorizată de efortul fizic sau de emoţiile puternice). Astfel,dimensiunea cordului ajunge să fie mai mare,fapt ce se observă în urma examenului fizic,dar şi a ecografiei cardiace. În astfel de cazuri,semnele care indică prezenţa infarctului miocardic,dar şi a ischemiei miocardice (lipsa de sânge şi de oxigen din muşchiul inimii) pot să apară mai târziu,de multe ori putând duce la deces.



Recente

back view doctor looking ct scans computer jpg
sad family with child having financial difficulties jpg
ghid practic pentru alegerea semnaturii senzoriale jpg
Turta dulce cu miere si crema de caramel  Sursa foto shutterstock 2431638965 jpg
pexels gustavo fring 8769368 jpg
Cabanosi pane  Sursa foto shutterstock 1710631729 jpg
beautiful sunflower studio still life jpg
Fursecurile cu miere si nuca  Sursa foto shutterstock 2220608125 jpg
e1f1df8765ecc172b3f28f19417cba17d2 jpg
Rulouri cu sunca si dovlecei  Sursa foto shutterstock 1148367677 jpg
Tort ungar  Sursa foto shutterstock 2322289845 jpg
Tocanita de legume  Sursa foto shutterstock 1769773181 jpg
1776781198 yG50 jpg
accesorii vara jpg
Tort Medovik cu miere  Sursa foto shutterstock 2584285519 jpg
Tocanita picanta de pui  Sursa foto shutterstock 2019552515 jpg
cheerful young couple with anniversary present jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  fb event cover 1920 1005 jpeg
Prajitura cu foi de miere Sursa foto shutterstock 2278319939 jpg
cheerful senior mother helping her daughter kneading dough jpg