Tratamentul durerilor de spate, decontat de CASMB

1 71262 original jpg jpeg

Tratamentul cu ultrasunete, laserterapia, sau electrostimularea efectuate la clinici private sunt doar câteva din procedurile care pot fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), pe baza unei trimiteri de la medicul de familie sau de la medicul specialist, explică dr. Iulia Belc, directorul medical al Bio Ortoclinic.

Există însă şi o condiţie:unitatea medicală să aibă contract cu CASMB pentru recuperare medicală,fizioterapie şi kinetoterapie.”Tratamentul durerilor de spate,al herniei de disc,fără operaţie,dar şi recuperarea  în urma oricărei intervenţii chirurgicale de ortopedie sau a pacienţilor care au suferit accidente vasculare cerebrale pot fi decontate prin CASMB,în baza protocoalelor încheiate de instituţie cu clinicile private”,declară dr. Iulia Belc,specialist în recuperare medicală,balneologie şi fizioterapie. Medicul a întocmit o listă cu 10 dintre cele mai utilizate metode de fizio şi kinetoterapie.

Proceduri de fizioterapie

Electroterapia este cea mai utilizată în fizioterapie. Aceasta reuneşte toate procedurile care folosesc curentul electric pentru obţinerea de efecte fiziologice şi terapeutice asupra organismului uman.

1. Curenţi de joasă şi medie frecvenţă-impulsuri electrice de diverse forme,cu efect predominant excitator la frecvenţe mici şi predominant analgetic şi decontracturant,la frecvenţe mari. Din domeniul joasei frecvenţe folosim curenţii:diadinamici,Trabert şi TENS. Curenţii Huffschmidt sunt,de asemenea,o formă de terapie cu curenţi de joasă frecvenţă,care acţionează pe grupe musculare antagoniste,cu efect inhibitor/ scăderea spasticităţii unor muşchi,respectiv cu efect de stimulare pe muşchii antagonişti,de obicei hipotoni.

Din domeniul mediei frecvenţe se folosesc curenţii interferenţiali.

Află de AICI care tratamente sunt decontate.



Recente

Quiche cu leurda  Sursa foto shutterstock 2437459199 jpg
back view doctor looking ct scans computer jpg
sad family with child having financial difficulties jpg
ghid practic pentru alegerea semnaturii senzoriale jpg
Turta dulce cu miere si crema de caramel  Sursa foto shutterstock 2431638965 jpg
pexels gustavo fring 8769368 jpg
Cabanosi pane  Sursa foto shutterstock 1710631729 jpg
beautiful sunflower studio still life jpg
Fursecurile cu miere si nuca  Sursa foto shutterstock 2220608125 jpg
e1f1df8765ecc172b3f28f19417cba17d2 jpg
Rulouri cu sunca si dovlecei  Sursa foto shutterstock 1148367677 jpg
Tort ungar  Sursa foto shutterstock 2322289845 jpg
Tocanita de legume  Sursa foto shutterstock 1769773181 jpg
1776781198 yG50 jpg
accesorii vara jpg
Tort Medovik cu miere  Sursa foto shutterstock 2584285519 jpg
Tocanita picanta de pui  Sursa foto shutterstock 2019552515 jpg
cheerful young couple with anniversary present jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  fb event cover 1920 1005 jpeg
Prajitura cu foi de miere Sursa foto shutterstock 2278319939 jpg