Plăcinte poale-n brâu, reţeta mănăstirească

1 68952 original jpg jpeg

Vă prezentăm astăzi reţeta celebrelor plăcinte moldoveneşti, spusă de măicuţa Sofronia, de la Agapia. Reţeta a fost culeasă de Alexander Reinhardt şi publicată în cartea „Poveţele maicii Sofronia”, Editura Ştefan. Volumul cuprinde atât ierburi de leac, obiceiuri româneşti de odinioară, cât şi reţete mănăstireşti

Redăm Toate ingredientele,mai puţin brânza,se pun împreună (albuşurile se bat mai întâi spumă). Desfacem drojdia în lapte şi o adăugăm şi pe ea. Frământăm aluatul,lapte călduţ cât cuprinde făina (atât cât să iasă aluatul destul de moale). Se taie aluatul,împărţindu-l în bucăţi cam cât o portocală.

Deschidem cu sucitorul fiecare bucată de aluat,făcând foi rotunde de mărimea unei farfurii întinse (20 cm diametru). Brânza se împarte în porţii (în funcţie de câte foi avem). O întindem pe foaie cu ajutorul unui cuţit,lăsând pe margini o porţiune de aluat liberă de circa un deget.

Cum le împăturim

Punem pe masă o foaie rotundă,cu brânza pe ea. Cu amândouă mâinile,apucăm foaia,din dreapta şi din stânga;îndepărtăm mâinile,astfel foaia subţiindu-se. Aceste două capete ale foii sunt aduse apoi la mijlocul foii şi apropiate,lipind marginile. Se face aceeaşi operaţiune cu celelalte capete ale foii,în acest fel avem parcă patru poale suflecate.



Recente

smiling blonde woman laughing street cheerfully lovely young lady feeling happy autumn park jpg
Cartofi dulci cu naut  sursa foto shutterstock 788953129 jpg
cancer san jpg
girl completing homemade cupcakes jpg
Gogosi peltea  Sursa foto shutterstock 2153176745 jpg
Placinta cu varza si mazare  Sursa foto shutterstock 1967135323 jpg
clickpentrufemei ro  pexels pixabay 264787 jpg
Fursecuri cu crema de vanilie  Srusa foto shutterstock 2187774933 jpg
cum amenajam un colt de natura la noi acasa jpg
Chiftelute picante din linte  Sursa foto shutterstock 2111659610 jpg
rolul detaliilor subtile pentru imaginea personala jpg
zendaya coafura oscar moroccanoil 2 jpg
Fursecuri de ovaz cu crema  Sursa foto  shutterstock 199953875 jpg
Supa crema mazare  Sursa foto shutterstock 742144231 jpg
femeie crema de soare 4153623 jpg
Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg
1773226145 CNpn png
Cioraba de vacuta  Sursa foto shutterstock 153403229 jpg