Mick Jagger & Carla Bruni, şapte ani de iubire. Când au devenit un cuplu, el era însurat şi ea, împreună cu Eric Clapton

1 mick si carla jpg jpeg

Liderul trupei Rolling Stones este unul dintre cele mai mari staruri rock din toate timpurile, însă nu numai muzica lui l-a făcut cunoscut, ci şi aventurile amoroase pe care le-a avut de-a lungul timpului l-au urcat pe prima pagină a tabloidelor. Una dintre cele mai interesante relaţii sentimentale ale lui a fost cu nimeni alta decât fosta Prima Doamnă a Franţei, care, la acea vreme, era doar un model şi-un muzician din Italia.

Conform celor publicate de Daily Mail, Mick şi Carla s-au cunoscut în 1990, în timpul turneului Urban Jungle al trupei Rolling Stones, când frumoasa italiancă era implicată într-o idilă cu muzicianul Eric Clapton. Iar, prin 1992, cele două vedete erau deja împreună, formând în mod secret un cuplu.

După cum a publicat şi The Telegraph, în biografia lui Christopher Andersen, intitulată "The Wild Life and Mad Genius of Mick Jagger", stă scris că „Jagger l-a văzut pe Clapton cu un model italian de 23 de ani pe nume Carla Bruni, care avea toate calităţile pe care şi le dorea el la o femeie – frumuseţe incontestabilă, tinereţe, propria ei avere şi, poate mai important decât orice, un iubit rocker”.

Însă nu numai Carla era implicată într-o altă relaţie, ci şi Mick, care era însurat, la acea vreme, cu modelul Jerry Hall. Se pare că rockerul se îndrăgostise atât de tare de Carla, încât a preferat să fie cu ea în Thailanda decât să asiste la naşterea fiicei lui, Georgia May, şi a soţiei sale, care a avut loc în Marea Britanie, în ianuarie 1992. „Aproape că am cedat nervos... Am plâns enorm atunci când Mick a plecat în lume cu Carla Bruni. Simţeam cum mi se făcea rău pur şi simplu... A fost impardonabil ce-a făcut”, ar fi spus Jerry.

Într-un final, Hall i-a dat soţului ei un ultimatum, iar Mick a ales-o pe ea. Iar acest lucru nu i-a picat deloc bine frumoasei italience: „În mod normal, Carla era rezistentă, suporta orice, însă atunci suferea crunt pentru că Jagger şi Jerry erau din nou împreună”, stă scris în biografia lui Andersen. După cum chiar cea care avea să devină Prima Doamnă a Franţei i-a recunoscut lui Anderson: „Credeam că n-o să-mi treacă niciodată acea suferinţă... Mă trezeam în fiecare dimineaţă în disperare. Credeam că n-o să mă mai îndrăgostesc niciodată în viaţa mea.”

A reuşit să se mai îndrăgostească ulterior chiar de Nicolas Sarcozy, cel care a fost preşedinteşe Franţei şi cu care formează încă un cuplu şi-n ziua de azi. Însă e limpede pentru toată lumea că idila de şapte ani a lui Bruni cu Jagger a fost cât se putea de serioasă.

Foto - Shutterstock



Recente

Melissa Gilbert  foto   Profimedia jpg
Shani Twain  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
Rebel Wilson  foto   profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
nunta cântăreței Dua Lipa  foto   Instagram jpg
Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg
Bruce Willis cu soția  foto   Profimedia jpg
COREY FELDMAN  foto   Profimedia jpg
familia Beckham  foto    jpg
Kanye West, Bianca Censori  foto   Profimedia jpg