Minciunile pe care le spune fiecare femeie din zodiac. Ţi se potriveşte?
Cu toţii ascundem adevărul din când în când sau îl cosmetizăm, trebuie să recunoaştem. Uneori, suntem obligaţi de împrejurări, alteori, încercăm să îmbunătăţim realitatea sau, de ce nu, să o schimbăm. Află în următoarele rânduri cele mai frecvente minciuni pe care le spun femeile, în funcţie de zodie.
Fecioara ocupă detaşat primul loc în topul femeilor care mint, fiind maestră în minciuni. La polul opus, nativa în Vărsător este cea mai timidă când vine vorba de fabulaţii. „Nici nu te-am văzut!“, „Nu am primit e-mailul tău!“ sau „Chiar acum lucrez la proiectul de care vorbeşti“ sunt minciunile preferate de femeile care sunt născute sub semnul Scorpionului. Vrei să afli ce minciuni spun femeile în funcţie de zodie? Să ne spui dacă am avut dreptate şi în cazul tău!
Berbec
La tine nu se poate vorbi despre ceva patologic sau compulsiv, dar nici tu nu te poţi abţine. Minţi când te plictiseşte interlocutorul şi presari dialogul cu „OK!“, „e de înţeles“, „perfect de acord“, „sigur“. Acestea te ajută când vrei să pari că eşti un bun ascultător.
Taur
Despre cele născute în această zodie se spune că mint cu zâmbetul pe buze. Au o fată serioasă şi continuă să inventeze, chiar dacă sunt conştiente că ceea ce spun e complet ridicol. De obicei, mint când vor ceva sau când au un interes. Fii circumspectă când auzi o nativă în Taur că-ţi spune „Nu te îngrijora, o să fie totul bine!“, „Ajung în cinci minute“ sau „Mulţumesc pentru cadou, îmi place mult“.
Gemeni
Supercalificate în acest domeniu, pe femeile născute sub protecţia acestui semn astral este aproape imposibil să le prinzi cu minciuna. Poţi să te uiţi cât vrei în ochii lor, pentru că n-o să observi niciun spasm nervos şi nicio geană nu le cade când mint. Se fac plăcute, sunt încântătoare la vorbă şi e greu să nu le crezi.
De obicei, le place să-ţi spună ce vrei tu să auzi. Să zicem că ai o ţinută nu tocmai potrivită, şi ştii asta, că rochia ta corai nu merge cu pantofii roz, dar ea, cea născută în Gemeni, îţi va spune cu zâmbetul pe buze şi cu faţa senină: „Îţi stă extraordinar! Ce combinaţie reuşită!“.
Rac
Familiste convinse, nativele născute în această zodie aleg să mintă doar atunci când trebuie să te protejeze de ceva care ţi-ar putea face rău sau ca să nu-ţi rănească sentimentele. Când se află în toiul unei despărţiri, femeia în Rac este cea care spune „Nu eşti tu de vină, eu sunt“.
Leu
Minciunile curg lin la femeile născute în zodia leu şi au tendinţa să dramatizeze sau să exagereze discursul, ca să atragă atenţia celor din jur. Adesea distorsionează bârfele auzite de la alţii. De cele mai multe ori, mint ca să apară grandioase în faţa altora. Nu o crede când se laudă cu jobul ei plictisitor, dar foarte bine plătit, vrea doar să te facă invidioasă pe succesul ei.
Fecioară
Cunoşti femei născute în zodia fecioară şi vrei să ştii ce minciuni spun femeile în funcţie de zodie? Mare atenţie, se spune despre Fecioare că pot plănui crima perfectă, fără să fie descoperite vreodată. Mint des când se simt jenate şi vor să acunda cu orice preţ acel lucru. Dacă, prin absurd, femeia cu acest semn zodiacal este bănuită că minte, va face tot posibilul să se apere cu argumente logice, dar neadevărate, şi va cădea tot în picioare, ca o pisică.
Balanţa
Sunt născute să fie plăcute la vorbă şi, dacă sunt nevoite să mintă, o să facă excese în viaţa sentimentală. Nu spun mereu adevărul despre numărul norocos de bărbaţi care le-au trecut prin aşternuturi. Le place să le spună iubiţilor lor că sunt cei mai buni amanţi, chiar dacă nu este mereu aşa, şi nu de puţine ori mimează orgasmul, doar ca să le facă pe plac partenerilor.
Scorpion
Este greu să prinzi un scorpion cu minciuna, pentru că îşi pregăteşte mereu un întreg scenariu înainte să deschidă gura. O femeie născută în această zodie preferă să apeleze la minciuni de tipul „Tu erai, nici nu te-am văzut?“ sau „Hei, tocmai voiam să te sun!“.
Săgetător
În general, celor născute în săgetător nu le place să fabrice poveşti şi sunt adesea oneste, preferând să spună adevărul verde-n faţă decât să mintă. Dar dacă sunt nevoite să o facă, vor minţi într-un stil de nota zece. Poţi auzi de la ele „mi-ar fi plăcut tare, tare mult să ne vedem, dar am apucat să anunţ că merg în altă parte“.
Capricorn
Femeia guvernată de această zodie nu se dă în vânt după minciuni, dar se foloseşte de ele din când în când. De obicei, le asociază cu cariera. Când spun că le este foarte bine la serviciu, au colegi minunaţi şi săritori, iar profitul este în creştere datorită lor, să ridici o sprânceană în sus, pentru că nu este purul adevăr. Le place să-şi linguşească şeful, ca să primească măriri de salariu.
Vărsător
Dacă vrei să descoperi ce minciuni spun femeile în funcţie de zodie, află că nativele din vărsător sunt prea comode ca să inventeze poveşti sau le este teamă că vor uita detalii importante. Minciunile lor sunt nevinovate şi adesea au rolul de a nu răni sentimentele celorlalţi: „Aş vrea să ţinem legătura“, „Trebuie să plec“, „Ha! ha! ha!… ce amuzant e!“ sau „Tu ai gătit? E delicioasă!“.
Peşti
Tot în categoria celor care mint să nu-i rănească pe ceilalţi intră şi femeile născute în zodia peşti, cunoscute ca fiinţe empatice. În loc să-ţi spună „Nu am timp să te ascult debitând prostii“, îţi va zice „Sunt cam ocupată acum, lasă-mă să termin şi vorbim apoi“.
@shutterstock