Povestea neştiută a Pieţei Obor: loc de execuţie publică. Cum erau ucişi condamnaţii la moarte
O vacanţă într-o capitală a lumii trebuie să includă - pentru gurmanzi, dar nu numai - o vizită într-o piaţă. Barcelona are Boqueria, Istanbulul are Bazarul de condimente, iar Bucureştiul are Piaţa Obor. Cu mult înainte de tarabele cu legume şi fructe sau celebra terasă cu mici, aici era un târg de vite dar şi un loc unde erau executaţi condamnaţii la moarte.
O vizită în Oborul de azi e veselă, gurmandă şi instagramabilă. Pe unele bloguri se oferă, contracost, tururi hipstereşti, iar pe terasă găseşti mereu străini care se înfruptă cu mici şi muştar direct de pe carton.
Bloggeri celebri şi chefi deveniţi personalităţi TV au filmat în Piaţa Obor, românii cu sau fără posibilităţi financiare sunt zilnic aici. Piaţa Obor oferă o diversitate de produse, pentru toate gusturile şi buzunarele şi a devenit un reper de vizitat în capitala României. Cu mai bine de 200 de ani în urmă, însă, aici era locul în care erau aduşi, cu sentinţa atârnată de gât, condamnaţii la moarte.
Oborul de altădată
Istoria locului, a târgului şi a pieţei Obor este povestită în volumul „Străzi vechi din Bucureştiul de azi“, scris de Alexandru Ofrim şi apărut la editura Humanitas.
„Oraşul a avut nevoie de un târg exterior, unde să poată fi aduse spre vânzare animale vii. În anul 1786, domnitorul Nicolae Mavrocordat statorniceşte acest târg în zona pieţei Obor de astăzi“.
La vremea respectivă, Calea Moşilor de astăzi se numea Podul Târgului de afară şi făcea legătura între Curtea Domnească şi acest târg.
„Pe Podul Târgului de afară erau duşi condamnaţii la moarte, într-un car cu boi şi cu sentinţa atârnată de gât: tâlharii, calpuzanii (falsificator de bani – n.r.), trădătorii, pretendenţii la domnie, haiducii. Obiceiul era ca trupurile spânzuraţilor să fie lăsate atârnate multă vreme, pradă corbilor. În 1718, italianul Anton Maria del Chiaro semnala un obicei legat de acest loc. În drum spre spânzurătoare, condamnatul la moarte străbătea Podul Târgului de afară, unde, la «fiecare crâşmă pe lângă care va trece, toate femeile îi vor ieşi în cale cu căni pline de vin, îndemnându-l să bea vârtos, ca să nu-l cuprindă teama de moartea apropiată. Însă un lucru şi mai uimitor este că însăşi mama sau soţia osânditului, care îl însoţesc şi asistă la moartea lui, îl îndeamnă să bea, astfel încât acel biet nenorocit, ameţit de vin, îşi încheie zilele fără a-şi da seama de ce moarte piere». Execuţiile publice în zilele de târg au fost interzise de domnitorul Grigore Ghica (1822 – 1828)“.
Târgul se ţinea în această zonă de două ori pe săptămână, marţi şi vineri. „Şi în alte părţi ale Munteniei se ţineau târguri ale Moşilor, dar cel de la Bucureşti era cel mai mare şi mai vestit. La acest târg veneau nu numai bucureştenii, ci şi ţăranii din împrejurimi; era un bun prilej de afaceri şi petrecere. Aici se juca dansul Căluşarilor, se făceau hore, cântau tarafurile de lăutari. Nu puteau să lipsească vânzătorii de turtă dulce şi de fluiere, trupele de păpuşari, ţiganii cu ursul, spectacolele cu curiozităţi (femeia cu barbă). Peste tot domnea fumul grătarelor, pe care sfârâiau fleici şi mititei“.
„La sfârşitul secolului al XIX-lea, terenul târgului a fost cumpărat de Primărie. Ulterior, în 1936, târgul a fost mult îngustat prin construirea Halelor Obor, care xistă şi astăzi.
FOTO arhivă: Muzeul Municipiului Bucureşti