Soţ dominator egal relaţie toxică
Dacă din iubire pentru soţul tău eşti dispusă să mergi chiar şi până-n pânzele albe, renunţând la tine şi punându-l pe el primul loc, poate că este mai bine să analizezi situaţia şi să găseşti o soluţie pentru a putea schimba lucrurile în favoarea ta.
Învăţând să te preţuieşti, nu vei putea accepta lângă tine un partener care nu te apreciază la adevărata ta valoare.
Codependenţa, dăunătoare pentru cuplu
Este firesc ca într-un cuplu sănătos bărbatul să fie capul familiei, însă acest lucru nu înseamnă că el este cel care trebuie să controleze mereu totul, să îşi ignore consoarta sau să o reducă la tăcere, ori de câte ori va vrea să îşi expună punctul de vedere. În acest caz, soţul se află în postura de dominator, iar soţia în rolul de dependentă, relaţia dintre cei doi fiind catalogată de psihologi relaţie de codependenţă. Aceasta se defineşte prin grija şi atenţia excesive pentru o altă persoană, fapt care duce la ştirbirea stimei de sine.
Cum recunoşti soţul dominator
De cele mai multe ori, femeile sunt orbite de iubirea pentru partener şi au tendinţa, cel puţin în primii ani de căsnicie, să nu vadă adevărata faţă a persoanei cu care au pornit la drum. Dacă trebuie să ceri de fiecare dată permisiunea pentru orice lucru, dacă nu te poţi îmbrăca aşa cum îţi doreşti sau dacă trebuie să ceri voie să te întâlneşti cu prietenele tale sau cu rudele, atunci te afli într-o relaţie toxică cu un bărbat dominator.
Dominatorul îşi maschează propria slăbiciune
Deşi aparent persoanele dominatoare transmit ideea că sunt firi puternice, în realitate ele sunt persoane slabe. De aceea se vor înconjura de persoane pe care le pot manipula cu uşurinţă, pentru a se impune şi pentru a simţi că deţin controlul. În timp, acest comportament se răsfrânge negativ asupra celorlaţi, în special asupra celor apropiaţi. Dacă te afli într-o relaţie cu o persoană de acest tip, oricât de mult ai vrea să stabileşti o conexiune şi să comunici, din cauza lipsei sale de empatie nu vei fi niciodată pe deplin înţeleasă.
Nu te schimba de dragul lui
Dacă ţi se fac des reproşuri şi ţi se atrage atenţia doar asupra greşelilor, de multe ori inexistente, nu te simţi vinovată. Oricât de bine ai face ceva, soţul dominant va fi setat să vadă doar lucrurile care nu merg, căutând motive de ceartă chiar şi atunci când nu va avea de ce să se lege. În acest fel, îţi va insufla sentimentul de nesiguranţă de sine şi te va putea controla mai uşor, lucru pe care şi-l doreşte în realitate.