Vechi tradiţii de Dragobete

1 73426 original jpg jpeg

Cu toate că românii sărbătoresc iubirea şi pe 14 februarie, de Sfântul Valentin, au redescoperit şi Ziua Îndrăgostiţilor autohtonă, Dragobete, cu tradiţii despre care se ştia mai puţin la oraş. Iată câteva dintre cele mai vechi obiceiuri păstrate peste ani, legate de ziua de 24 februarie!

Conform tradiţiei populare, Dragobete era înfăţişat ca un tânăr frumos, fiu al Babei Dochia, care se asemuia zeului iubirii, Cupidon, şi care prevestea apropierea primăverii, trezirea la viaţă a naturii. Numit şi Năvalnicul, el era cel despre care se credea că suceşte minţile fetelor tinere, precum Zburătorul din mitologia populară românească.

Ziua aceasta se obişnuia a se celebra cu voie bună şi gesturi de iubire. Cei care voiau să nu se despartă de cei dragi nu lăsau ziua să treacă fără un sărut. Se organizau petreceri în aer liber, dacă timpul o permitea, la care se dansa sau aveau loc jocuri. Se spune că aceia care nu voiau să-l sărbătorească se puteau îmbolnăvi, n-aveau parte de linişte şi îmbelşugare sau era posibil să nu iubească tot anul.

Tinerii se logodeau pe 24 februarie

În ziua lui Dragobete, tinerii îmbrăcau hainele cele mai bune. Fetele adunau puţină zăpadă din cea care mai rămânea şi-şi spălau obrajii cu ea pentru a fi frumoase tot anul. Împreună cu băieţii porneau cântând la strâns primele flori ieşite, pe care le puneau la icoane. Se spune că o fată care se lăsa sărutată în această zi accepta în acest fel o cerere în căsătorie, care adesea era anunţată familiilor lor în seara de Dragobete.

Ştiai că…

…din vechime exista credinţa potrivit căreia de Dragobete păsările îşi aleg perechea pe viaţă, iar cele rămase singure nu-şi fac cuib şi n-au pui până la anul următor? Tot în funcţie de obiceiurile păsărilor, în Slovenia, pe 12 martie, şi Norvegia, pe 14 februarie, sărbătorile dragostei erau corelate cu întoarcerea păsărilor şi începerea perioadei de împerechere.

Certurile sunt interzise de Dragobete

În această zi, se spune că tinerii şi bărbaţii nu trebuie să supere sau să se certe cu fetele pentru a nu avea parte de ghinion de-a lungul primăverii. Mai mult, femeile sunt menajate în această zi şi de treburile casnice. Se crede că, pentru a le merge bine, e bine ca, de Dragobete, ele să nu plângă, să nu se necăjească şi să renunţe la treburile casnice, mai puţin la curăţenia casei.

Info

Dragobetele coincide cu sărbătoarea creştină Aflarea Capului Sfântului Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, zi în care se obişnuia a se face curăţenia de primăvară a locuinţei.



Recente

shutterstock 2540935621 jpg
shutterstock 2314840357 jpg
Asa faci fata in cuplu la stresul de sarbatori  Sursa foto shutterstock 2057342009 jpg
shutterstock 1810976710 jpg
shutterstock 1192237204 jpg
shutterstock 2079792982 jpg
curățenie  foto   Shutterstock jpg
Obiceiuri zilnice pentru reaprinderea pasiunii in cuplu  Sursa foto shutterstock 2531030015 jpg
Cuplu zambind si imbratisandu se 2496174841 jpg
Semne benching in cuplu  Sursa foto shutterstock 217147789 jpg
cuplu  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2296782755 jpg
Tradarea in cuplu este scuzabila sau nu  Sursa foto shutterstock 2412908799 jpg
bărbat  foto   Shutterstock jpg
5 calitati cuceresc barbatii fara exceptie  Sursa foto shutterstock 1297522150 jpg
shutterstock 791294935 jpg
Prea multe esecuri in dragoste  Scapa de aceste obiceiuri  Sursa foto shutterstock 297583913 jpg
Relatia de cuplu ale acestor nativi se imbunatateste pana pe 27 octombrie  Sursa foto shutterstock 2480625331 jpg
Complimente la care barbatii nu rezista  Sursa foto shutterstock 1841027632 jpg
barbat fericit cadou aniversare 2177432677 jpg