Micile bucurii ale unor oameni mari, rămaşi singuri

Sărbătorile de iarnă înseamnă fericirea alături de familie, zarvă, colinde, mese îmbelşugate, îmbrăţişări şi discuţii lungi, la gura sobei. Pentru mulţi bătrâni însă ziua de Crăciun sau seara dintre ani sunt zile obişnuite, pentru că le petrec singuri.

Nicio persoană nu ar trebui să fie tristă în aceste zile de bucurie,însă pentru unii vârstnici soarta nu a pregătit nimic în afară de singurătate. Unii nu au copii,alţii au familii care locuiesc la mii de kilometri distanţă,în colţuri ale lumii pe care bătrânii nici nu pot să le pronunţe,în timp ce alţii nu mai au rude apropiate în viaţă. Aşa că nu le rămâne decât să se resemneze şi să-şi „îndulcească“ amarul aşa cum pot.

Animalele de companie,o mică bucurie

Pentru Maria R (83 de ani,din Buzău) Crăciunul de anul acesta este al treilea care o găseşte singură. „Copii locuiesc departe şi au alte planuri. Mă bucur însă că mă sună şi în acele câteva momente când le aud vocea îmi trece supărarea,să ştiu că ei sunt bine“,spune aceasta. Şi izvorul de optimism nu se opreşte doar aici,căci mai are şi doi motani pe care-i consideră ca şi copiii ei şi cu care abia aşteaptă „să împartă sarmalele şi piftia“. Noroc cu ei,simt că timpul trece mai uşor şi singurătatea nu mai este chiar aşa de apăsătoare.

Colindătorii le aduc speranţă

O poveste asemănătoare are şi Vasilica Nedelcu (87 de ani),care locuieşte într-un sat de lângă Râmnicu-Sărat. În ultimii ani,îşi petrece singură sărbătorile,chiar dacă şi-ar dori să fie altfel,ca acum 30-40 de ani,când cele trei fiice locuiau cu ea şi cu soţul ei. Însă timpul a trecut,fetele şi-au făcut un rost departe,nu pot veni în vizită,iar ea e prea bătrână să mai plece de la vatră. Pe soţ i l-a luat Dumnezeu acum opt ani,aşa că a trebuit să se obişnuiască cu singurătatea.

„Nu-i lucru mai urât pe lumea asta,dar ce să faci? Ştii,în zilele de Sărbătoare,mai ales că nu pot să mai ajung nici la biserică,îmi trece timpul cu ajutorul televizorului. Chiar dacă nu mai văd bine,măcar aud pe cineva vorbind în casă“,povesteşte bătrâna. O altă bucurie vine din partea colindătorilor,pe care-i aşteaptă cu mare bucurie. Le împarte mere,nuci şi covrigi,iar ei o răsplătesc cu zâmbet,un dar de nepreţuit pentru bătrână.

Şi un telefon alungă tristeţea

Şi Angelica Spătaru,o bătrânică în vârstă de 80 de ani din Bacău,îşi va petrece anul acesa sărbătorile singură. „Se mai întâmplă ca de sărbători să nu reuşească să ajungă la mine copiii şi să rămân singură. Ei stau departe şi au,la rândul lor,copiii plecaţi în alte judeţe sau chiar în afara ţării. Până să apară nepoţii şi strănepoţii şi băiatul şi nora veneau la mine şi petreceam sărbătorile de iarna. Acum şi ei sunt pe drumuri pentru a-i ajuta pe nepoţi. Mă bucură că mă sună aproape zilnic şi că vorbim. Cu telefonul mobil ne este mult mai uşor. Păstrăm legătura şi e ca şi cum ne vedem,dar fără să fim faţă în faţă. Important este că ei sunt alături de mine prin telefon,mai ales că mai sunt bătrâni pe care nu-i mai caută deloc copiii“,spune bătrâna.

La azilurile de bătrâni este multă singurătate

Locurile care adună însă cea mai mare doză de tristeţe în aceste zile sunt azilurile de bătrâni. Aici,au ajuns fie uitaţi de familii,fie că au rămas singuri pe lume şi nu se mai pot îngriji singuri. Potrivit celor mai recente statistici,în cele peste 200 de cămine de bătrâni din ţara noastră locuiesc aproape 10.000 de vârstnici.