Unde fugim de caniculă?

1 46321 original jpg jpeg

În fiecare vară, aceeaşi problemă: canicula. Pe stradă, în tramvaie sau în autobuze, aerul este irespirabil. Cei mai norocoşi fug spre destinaţii mai răcoroase. Eu am vrut să aflu ce fac cei care rămân prizonieri căldurii în oraş.

Vineri după-amiază,în parcul Herăstrău. Căldură mare. Pe malul lacului,pe bănci sau pe iarbă,bucureştenii se bucură de oaza de aer curat dintr-un oraş în care respiri doar aerul dintre betoanele încinse.

O mămică cu un cărucior ne spune că pentru ea singura opţiune este parcul. „Ne adăpostim prin parcuri. La ştrand nu mergem de frica bolilor care se pot lua din apă. Dar eu locuiesc la curte şi sunt ceva mai avantajată vara,am alte condiţii decât cei care stau la bloc. Aşa că nu pot spune că sufăr prea mult din cauza căldurii“,spune mulţumită Iuliana,de 32 de ani.

O plimbare pe lac,plăcută şi răcoritoare

Ziua în amiaza mare,lângă lac s-au strâns câţiva amatori de bărcuţe şi de hidrobiciclete. La debarcader,o mână de oameni aşteaptă să se urce în vaporaş. Mă apropii de un grup entuziast. „În oraş,cam astea sunt posibilităţile de a te feri de caniculă:parcurile şi terasele“,îmi spune unul dintre ei. „Sau putem,pur şi simplu,să stăm în casă“.

"La ştrand nu mai mergem, că am mai îmbătrânit. Copiii se duc singuri şi atunci stăm cu sufletul la gură să-i vedem teferi acasă, fără insolaţie şi alte neplăceri provocate de soare“, ne povesteşte Cristi, un tată cu experienţă, în vârstă de 38 de ani.

Terasele sunt încă goale, pentru că e abia ora 16.00. Găsesc una ceva mai populată lângă Casa Presei. Câţiva prieteni se răcoresc cu îngheţată şi cu limonadă. „Am ieşit de la serviciu şi, cum pe căldura asta nu avem curajul să ne urcăm în autobuz, mai stăm la terasă. Este şi aici destul de cald, dar tot e mai bine decât în apartament",sunt de părere interlocutorii mei.

Pe o bancă,două doamne stau de vorbă,refugiate din apartamentele lor. Intru în vorbă cu ele ca să aflu pe unde se mai adăpostesc de razele soarelui. „Mergem unde ne permitem,în funcţie de veniturile noastre de pensionare. Mai des ieşim în parc,dar şi acolo ne prinde căldura. Ne consolăm admirând trandafirii. Şi mai mergem seara să ascultăm operă lângă Arcul de Triumf,unde este amenajată o scenă“,spune Ilinca,de 62 de ani,care se declară melomană.

Am întâlnit şi studenţi care vin în parc să înveţe pentru examene,„În cămine este cald,nu prea avem loc... În Regie,în P17,nu avem săli de lectură,iar la colega mea,în P8,au fost transformate în depozite. Aşa că am ales să învăţăm în parc“,spune Bogdan,student în anul I. Când nu învaţă,cei doi aleg ştrandul pentru a se răcori.

„Seara mergem la terase în Regie“,completează Vera,şi ea studentă în anul I. De grupul nostru se apropie o patrulă călare. Fie căldura cât de mare,poliţiştii îşi fac datoria,ca în marile metropole,pentru liniştea noastră.



Recente

Heather Locklear  foto   Instagram Ava Sambora jpg
Jennifer Lopez   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
surorile Kardashian  Instagram jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
13892 jpg
Beyonce si fiica ei  foto   Profimedia jpg
Kendall Jenner la Met Gala 2026  foto   Profimedia jpg
cum gasesti echilibrul intre stiliul personal si produsele pe care le alegi jpg
Jeff Bezos  foto   Profimedia jpg
Ellen Burstyn  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Rita Wilson, Tom Hanks  foto   Profimedia jpg
digital art style yoga illustration jpg
illustrated rendering twin avatar (1) jpg
Emily Blunt  foto   Profimedia jpg
fiica actorului, Jacqueline Falk, și Peter Falk  foto   Profimedia jpg
Kris Jenner  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg