Sărăcia din copilăria lui Macaulay Culkin. Dormeau 9 oameni într-un dormitor. „Nici uşi nu ne permiteam”

1 culkin jpg jpeg

Filmul „Singur acasă” (1990) a fost comedia cu cele mai multe încasări timp de câteva decenii bune, care l-a transformat pe băiatul de numai 10 ani, Macaulay Culkin, într-un superstar hollywoodian şi pe restul familiei lui, în nişte milionari peste noapte. Însă, înainte de succesul lui Macaulay, familia Culkin a trăit într-o sărăcie lucie şi nici măcar după ce scăpaseră de sărăcia n-au reuşit să se bucure de ce aveau...

Conform celor publicate de revista New York, Kit Culkin şi Patricia Brentrup locuiau într-un apartament cu două camere de pe strada 94 din New York. Cam la fiecare doi ani, familia lor se extindea cu încă un membru, în total ajungând să existe şapte copii sub acelaşi acoperiş – cinci băieţi şi două fete – , de fapt în acelaşi dormitor. „Era, în mare, un hol lung, care era separat de pragurile unor uşi, care nu aveau uşi”, a dezvăluit actorul pentru revista sus menţionată. „Cred că nici măcar uşi nu ne permiteam...”, a ţinut să adauge acesta. Telegraph susţine că Kit, capul familiei, lucra la biserica catolică, în timp ce Patricia lucra la un call-center. „Erau atât de săraci, încât a trebuit să plătesc din banii mei drumul lor până la repetiţii”, a mărturisit Billy Hopkins, un director de casting de la Hollywood. „Macaulay se strecura pe sub băncile de la teatru ca să caute mărunţiş pe jos, căzut din buzunarele oamenilor”, a adăugat acesta.

Cea care a încercat şi care a şi reuşit să menţină familia împreună a fost mama copiilor, care se zbătea să pună ceva pe masă în fiecare seară şi împodobea bradul de Crăciun, în ciuda lipsurilor materiale de tot felul pe care le aveau înainte ca Macaulay să devină cunoscut în Cetatea Filmului.

„Am făcut foamea ani la rând, ne-am chinuit enorm, după care am devenit cunoscuţi, am obţinut succesul mult dorit şi aş fi crezut că ne vom bucura de o perioadă bună, ne vom relaxa, dar nu a fost aşa...”, a declarat Patricia pentru Telegraph.

„S-a dovedit că eram mai fericiţi când trăiam de pe o zi pe alta, iar lucrul acesta ne-a afectat mult. Nu reuşeam să ne bucurăm de tot ceea ce ajunsese întreaga familie să realizeze”, a conchis mama faimosului actor.

Foto - Home Alone (1990)



Recente

Katy Perry, Justin Trudeau  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Instagram jpg
Tiny characters with symbols of zodiac signs and magic ball jpg
Hilary Swank  foto   Profimedia jpg
Mariah Carey  foto   Profimedia jpg
Pe drumul gustului Campulung Moldovenesc (5) JPG
Ana de Armas  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Profimedia jpg
Fetele din cuplu   la bonfire JPG
profimedia 1003844541 jpg
front view woman posing with sunflower jpg
profimedia 0907184465 jpg
surprised young couple wearing party hat looks each other standing with helium balloons isolated pink wall jpg
concert Coldplay  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și Jennifer Aniston  foto   Profimedia jpg
TĂTUȚU'  Watch Party png
Katy Perry, Orlando Bloom  foto   Profimedia jpg
Al Pacino, Winona Ryder  foto   Profimedia jpg
Teo Costache și Oana Monea JPG
model  foto   Profimedia jpg