Spune-mi cum te numeşti, ca să-ţi zic cine eşti!

1 numerologie jpg jpeg

Numele pe care-l porţi are o însemnătate mai mare decât te-ai putea aştepta, căci îţi poate influenţa personalitatea, alegerile pe care le faci şi chiar viaţa. Află ce vibraţie energetică are numele tău.

Cunoscătorii tainelor numerologiei spun că numele şi prenumele ne imprimă o semnătură vibraţională, explicată prin valoarea numerică obţinută în urma adunării valorii crespunzătoare fiecărei litere din alcătuirea acestora. Mai exact, în numerologie, fiecărei litere din alfabet, fără diacritice, îi corespunde câte o cifră, ca în tabel.

Tabel

1  –   A  J   S

2   –  B  K  T 3   –  C  L  U 4   –  D M V 5   –  E N W 6   –  F O X 7   –  G P Y 8   –  H Q Z 9   –   I  R

Numărul care exprimă valoarea energetică a unui nume trebuie să fie cuprins între unu şi nouă. Iată un exemplu de cum se face calculul:

Mădălina Fîntînariu: 4+1+4+1+3+9+5+1+6+9+5+2+9+5+1+9+9+3= 86

Dacă ai obţinut un număr din două cifre, aduni, din nou, cifrele, până ce obţii un număr mai mic decât zece.

8+ 6 = 14

1+ 4 = 5

Numele Mădălina Fîntînariu are o vibraţie energetică specifică cifrei cinci.  

Vibraţia unu

Persoanele ale căror nume sunt guvernate de vibraţia energetică dată de cifra unu sunt curajoase şi independente. Împlinirea profesională este foarte importantă pentru ele, de aceea, şi-au cultivat abilităţi de lider. Preferă să ţină lucrurile sub control, iar uneori pot părea arogante şi critice.

Vibraţia doi

Sensibilitatea, capacitatea de a socializa şi dorinţa de a fi în centrul atenţiei îi caracterizează pe cei cărora numele le aduce această vibraţie energetică. Aceste persoane sunt prietenoase, generoase şi le place să trăiască în armonie cu cei din jur. Totuşi, uneori, sunt egoiste şi narcisiste.

Vibraţia trei

Persoanele cu o asemenea vibraţie nominală sunt talentate şi creative. Le plac aventurile şi provocările, iar, de cele mai multe ori, îşi asumă riscuri mari fără să se gândească la consecinţe. De asemenea, le place să se autodepăşească şi să facă tot ce le stă în puteri pentru a obţine ceea ce-şi doresc. Datorită energiei şi curajului pe care le au, reuşesc să ajute multe persoane.

Vibraţia patru

Despre persoanele care au vibraţia numelui patru se spune că sunt maestrele organizării şi armoniei. Muncesc până la epuizare şi sunt capabile să ducă la bun sfârşit ceea ce au început. Înainte de a acţiona, se gândesc bine şi analizează situaţia. Deşi nu le este teamă să înfrunte problemele pe care le întâmpină, rămân prudente şi intervin doar atunci când se simt pregătite.

Vibraţia cinci

Sociabile şi comunicative, persoanele care au această vibraţie a numelui au nevoie de libertate şi nu le place autoritatea. Aceste persoane nu-şi impun limite şi au nevoie de experienţe incitante. Dau dovadă de hotărâre şi de curaj şi nu-şi pierd încrederea în forţele proprii nici atunci când lucrurile nu merg tocmai în direcţia dorită.

Vibraţia şase

Persoanele ale căror nume au vibraţia energetică şapte sunt afectuoase şi sincere, dar şi uşor influenţabile şi, uneori, excesiv de emotive. Fără doar şi poate, sunt genul de persoane care ar sări din pat la trei dimineaţa şi ar pleca pentru a-şi ajuta un bun prieten. De aceea, cei din jur îi adoră pentru receptivitatea de care dau dovadă.

Vibraţia şapte

Energia acestei cifre corespunde unor persoane visătoare şi creative. Acestea preferă singurătatea, deoarece simt arareori nevoia de a fi înconjurate de oameni. Nu le este teamă să-şi manifeste emoţiile şi nici nu se lasă dominate de impulsurile de moment. De asemenea, reacţionează calm la observaţiile celor din jur şi nu iau niciodată decizii pripite, sub impulsul emoţiilor.

Vibraţia opt

Hotărâte şi greu de învins, persoanele care au vibraţia numelui opt ştiu ce vor de la viaţă şi luptă până-n pânzele albe ca să demonstreze că lucrurile sunt aşa cum le văd. Au un spirit de lider înnăscut şi preferă, mai degrabă, să-i ajute pe cei care se află la ananghie, decât să primească ajutor.

Vibraţia nouă

Despre persoanele cu această vibraţie energetică a numelui se spune că sunt într-o continuă căutare a fericirii. Sensibile şi receptive, sunt atente la nevoile celor din jur şi reuşesc, întotdeauna, să-i surpindă plăcut pe cei din jur. Acestor persoane le place să se implice în activităţi umanitare, cred în oameni şi sunt convinse că binele şi frumosul pot salva lumea.

Sursă imagine: www.wemystic.fr



Recente

Elizabeth Hurley  jpg
obiceiuri demodate jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Eva Mendes, Ryan Gosling  jpg
cuplu  foto   Shutterstock jpg
Singurul om inmormantat pe Luna  Sursa foto shutterstock 1454730908 jpg
Emmanuel Macron, Brigitte Macron  foto Shutterstock jpg
Matthew Perry, în comă două săptămâni colaj  Sursa   Shutterstock jpg
Robert Downey Jr, Susan Downey  jpeg
Camilla Parker jpeg
Click! Pentru Femei jpeg
Olivia Munn, Christie Brinkley  foto   Shutterstock jpg
Chuck Norris  foto   Shutterstock, Imdb jpg
Familia Regala, obiceiuri alimentare jpg
Sharon Stone și Billy Baldwin  foto   Shutterstock, Sliver (1993) jpg
haine jpg
Angelina Jolie jpg
Lily Allen  foto   Shutterstock jpg
probleme in cuplu jpg
menstruatie  jpg