Reţete naturiste pentru păr strălucitor

1 66119 original jpg jpeg

Cine nu-şi doreşte un păr strălucitor, mai ales vara? Cum produsele cosmetice nu sunt totdeauna cele mai sănătoase variante, iată cu ce le poţi înlocui.

Cum să nu lupţi mai ales vara pentru ca părul tău să arate impecabil? Şi nu este foarte uşor să-ţi îndeplineşti dorinţa,când podoaba ta capilară a suferit de pe urma vopselelor,a soarelui sau a agenţilor poluanţi.

Vestea bună este că ai la îndemână o mulţime de produse naturale,chiar din bucătăria ta,care pot deveni măşti hrănitoare sau soluţii tonifiante.

Pentru revitalizare

Dacă vrei să redai părului tău strălucirea şi supleţea,poţi folosi  infuzia din coajă de lămâie. Tai mărunt cojile de la 5 lămâi,le pui într-un vas şi torni peste ele 1,5 litri de apă clocotită. Astupi vasul şi laşi 3 ore,după care îţi poţi clăti părul.

Pentru creşterea părului

Carenţa vitaminei B6,tratamentele cu produse agresive,bolile de piele,excesul de sebum pot determina căderea părului. Dacă eşti într-o perioadă în care îţi cade părul,prima măsură este să introduci în alimentaţie legume proaspete şi fructe,ulei de măsline,suplimente nutritive cu vitaminele E şi B şi cu sulf. În plus,poţi bea zilnic o cană cu ceai de schinduf,pentru regenerarea părului.

Pentru strălucire

Dacă ai părul tern,cel mai bun remediu este uleiul de măsline. O simplă aplicare seara,pe toată lungimea părului,cu fricţionare uşoară a pielii capului,timp de 10 zile,rezolvă problema. În timpul nopţii,îţi pui pe cap o basma sau un fes. Aplicaţia are efect garantat contra căderii părului.

Pentru luciu garantat

Clătirea cu cafea te ajută să dai părului un luciu deosebit. Prepari două căni de cafea concentrată,pe care le foloseşti la temperatura pielii,după ce te clăteşti de şampon. Laşi cafeaua să acţioneze timp de 15 minute,apoi clăteşti din nou.

Împotriva seboreei şi a mătreţii

Poţi folosi virtuţile curative ale brusturelui. Iată o variantă:decoct din 25 g rădăcină de brusture la un litru de apă sau 2-3 linguri rădăcină mărunţită la o jumătate de litru de apă. Fierbi 20 de minute,laşi acoperit 30 de minute şi strecori. Frecţionezi pielea capului după spălare.

O altă soluţie este decoctul din 3-4 linguri de pulbere din rădăcină de brustur,3-4 linguri cu frunze de mesteacăn mărunţite şi o lingură de oţet la un litru de apă.

Fierbi 20 de minute,laşi acoperit 30 de minute şi strecori. Faci frecţii pe pielea capului. Previne căderea părului şi stimulează creşterea.

Mască pentru împrospătarea culorii

O frecţie cu suc de roşii pe pielea capului te ajută să revitalizezi culoarea. Laşi sucul să acţioneze 5 minute şi speli apoi cu apă din abundenţă şi cu şampon.

Mască pentru păr deteriorat

Amesteci un avocado cu două linguri de ulei de floarea-soarelui şi cu sucul unei lămâi. Aplici pasta pe păr şi laşi să acţioneze 15 minute. Clăteşti apoi cu apă.

Mască tonifiantă pentru păr buclat

Amesteci trei banane pasate cu o lingură de ulei de măsline şi cu 100 ml de suc de morcovi. Aplici pe părul spălat,îl înfăşori într-un prosop umed cald şi laşi 30 de minute. Îl clăteşti foarte bine cu apă caldă.



Recente

marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Vrăjitorul din Oz jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Gisele Bundchen  foto   Shutterstock jpg
Meghan Fox  Instagram jpg
Cristiano Ronaldo este in vacanta cu familia  jpg
Bella Hadid  foto   Shutterstock jpg
Keely Brosnan si Pierce Brosnan  jpg