VIDEO „Căpăstrul lui Scold‟ le venea de hac bârfitoarelor din Evul Mediu
Evul Mediu este o perioadă mai mult decât cunoscută pentru unele forme severe de pedeapsă corporală. Se crede că ideea de a aplica pedepse trupului era profund legată de înţelegerea religiei creştine. Astfel, micile abateri de la reguli, infracţiunile care, astăzi, sunt relativ inofensive, cum este bârfitul, atrăgeau tratamente dure din partea celor responsabili.
Una dintre pedepse, numită şi Căpăstrul lui Scold, consta în aplicarea unui dispozitiv terifiant, în scopul de a pedepsi femeia pentru calomnie şi bârfă.
Activitatea de a duce vorba de colo-colo, care rezultă deformarea ideii cuiva şi transmiterea, în noua formă, altcuiva, era parte a vieţii de zi cu zi în epoca medievală. Din acest punct de vedere, al zvonurilor şi al oamenilor care se "hrănesc" cu sesiuni de bârfe, prezentul şi trecutul nu diferă. Însă când vine vorba despre consecinţele bârfitului, trecutul utiliza o metodă de a pedepsi răspândirea zvonurilor. Pentru această activitate, considerată a fi o infrancţiune, pedeapsa era purtarea unei măşti de metal în public, pentru descurajarea acestui obicei.
Cu urechi de măgar, coarne şi clopoţel
Cele care se ocupau cu bârfa erau pedepsite să poarte un tip de mască, închisă în dreptul gurii şi cu un fel de şurub, care era împins spre zona limbii, pentru a împiedica bârfitorul să mai rostească ceva.
Căpăstrul avea trăsături fizice exagerate; putea avea urechile mai mari, ca de măgar, nasul proeminent, putea fi dotat cu coarne în formă de spirală – totul pentru atragerea atenţiei publicului şi pentru umilirea persoanei pedepsite. Mai mult, unele măşti dispuneau şi de un clopoţel în creştetul capului, ca fiecare pas făcut de bărfitoare să fie anunţat şi văzut de cei din jur.
Dispozitivului, care semăna cu un frâu, un căpăstru, i-au spus Scold, nume dat femeilor rele, zgârcite, cicălitoare, nemulţumite sau celor care erau asociate cu vrăjitoarele.
Cu copiii de mână sau duse în lesă chiar de soţ
Această formă de pedeapsă se baza pe umilinţa publică dusă la extrem. În unele cazuri, femeia era expusă într-un loc, chiar cu copiii lângă ea, aceştia fiind obligaţi să asiste la reacţiile oamenilor din jur – mulţi îi adresau vorbe urâte, alţii o scuipau. În alte situaţii, soţul femeii era cel care o purta în lesă prin oraş, pentru a atrage atenţia asupra ei. Chiar dacă el era cu ea, trecătorii nu erau descurajaţi să insulte şi să aibă reacţii neplăcute la adresa ei. Bârfitoarele erau considerate infractoare care ameninţau pacea publică.
Însă purtarea căpăstrului era pedeapsă şi pentru soţia care subminase autoritatea soţului sau care alesese să vorbească despre relele tratamente pe care soţul i le aplicase.
Cine avea voie să bârfească
Pedepsa a apărut în Scoţia, prin anii 1500 şi a fost rapid preluată în Anglia şi unele ţări europene, cum este Germania, şi oraşe ca Bruxelles. Se credea că numai prin durere şi suferinţă o persoană şi-ar putea recăpăta inocenţa după comiterea unei infracţiuni.
Interesant este că pedeapsa a fost aplicată exclusiv femeilor (rareori, bărbaţilor) din clasa socială inferioară, în timp ce membrilor curţii şi altor aristocraţii li s-a permis, neoficial, să bârfească, fără teama de a fi pedepsiţi atât de aspru.
@shutterstock, thevintagenews.com
