Dacă ai avut deja parte de câteva relaţii eşuate, probabil că te gândeşti că nu te numeri pe lista de zodii cu noroc în dragoste. Ia în considerare că poate ai trecut deja de etapele de dezvoltare pe plan sentimental şi de abia de acum încolo te aşteaptă acea poveste la care visezi de ceva vreme. Descoperă în clasamentul de mai jos care sunt acele semne astrologice care au parte de relaţii frumoase de cuplu şi chiar şansa de a-şi întâlni alesul în viaţă.

Balanţă

Dacă te întrebi care este cel mai norocos semn astrologic în dragoste, află că este vorba despre Balanţă. Nativii reuşesc cu uşurinţă să se facă remarcaţi în rândul sexului opus, astfel că nu se pot plânge niciodată că nu au admiratori. Farmecul lor personal face victime la fiecare pas, stârnind adevărate pasiuni în jur.

Spre deosebire de alte zodii care se străduiesc să cucerească, nativii din Balanţă nu depun prea mult efort în acest sens. Unii îi admiră pentru acest succes şi ar vrea să înveţe tehnici de seducţie de la ei, în timp ce alţii îi invidiază în secret.

Chiar dacă Balanţele se fac uşor plăcute în rândul reprezentanţilor de sex opus, acestea îşi dăruiesc inima cu adevărat unei singure persoane.

Săgetător

Alţi nativi care ocupă un loc important pe lista de zodii cu noroc în dragoste sunt cei influenţaţi de semnul Săgetătorului. Având în vedere că atât femeile, cât şi bărbaţii născuţi în această zodie se numără printre cele mai atrăgătoare persoane, nu este de mirare că au mulţi admiratori.

Dar aşa cum ni s-a demonstrat de multe ori, norocul în dragoste nu are legătură cu aspectul fizic. Ceea ce îi face, de fapt, pe Săgetători să aibă noroc în dragoste este planeta care îi guvernează – Jupiter (planeta norocului).

Astrele trag şi un semnal de alarmă pentru reprezentanţii amatori de aventuri, fiindcă riscă să piardă persoana specială care intră în viaţa lor. Lecţia lor de viaţă este să o aprecieze pe aceasta la momentul potrivit.

Vărsător

Vărsătorii nu se numără doar printre zodiile cu noroc în dragoste, ci şi printre semnele care au parte de roade financiare. Nativii au mulţi admiratori de-a lungul vieţii, reuşind să impresioneze uşor persoanele de sex opus, dar se bucură şi de provocări sentimentale. Vor învăţa din fiecare lecţie esenţialul şi vor merge mai departe cu notă mare la materia iubire.

Aşadar, în cazul persoanelor născute în zodia Vărsător, nu este vorba doar despre noroc, ci şi despre experienţa de viaţă. Faptul că nu se opresc după prima dezamăgire amoroasă îi ajută să întâlnească persoana potrivită pentru ei. Simţul umorului joacă un rol esenţial, deoarece condimentează relaţiile de cuplu, alungând monotonia.

Deşi Vărsătorii nu se consideră prea norocoşi în iubire, adevărul este că stau mult mai bine la acest capitol decât alte semne astrologice.

@shutterstock