Alimente interzise. Unde nu este permis consumul de burgeri şi cartofi prăjiți

8 decembrie 2022   Dezvoltare personală

În timp ce unele persoane nu își pot imagina viața fără anumite alimente, altele nici măcar nu au voie să le cumpere. Asta pentru că în anumite țări din lume este interzisă comercializarea lor. Iată de ce! 

Pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, anumite țări și state au interzis comercializarea următoarelor alimente. 

De pildă, în Canada și în unele state din S.U.A. nu o să găsești sticle cu lapte, deoarece se consideră că laptele crud este un produs ce favorizează anumite infecții. De asemenea, dacă te pregătești să călătorești în Noua Zeelandă și îți plac burgerii, află că nu vei avea oportunitatea să mănânci la restaurante burgeri cu carne rare. Acest lucru se datorează îngrijorărilor cu privire la nivelurile potențiale de bacterii pe care o astfel de carne le poate avea. În Noua Zeelandă nu vei avea șansa să mănânci nici somon de crescătorie, deoarece acesta este hrănit cu antibiotice și cu diferite substanțe chimice periculoase, mai ales, pentru femei. 

Vezi și: Alimente interzise în lume. Unde nu este permisă guma de mestecat 

Totodată, anumiți cartofi prăjiți sunt excluși din meniurile restaurantelor din Austria și Singapore. Este vorba despre cartofii prăjiți care conțin azodicarbonamidă, o substanță care prelungește perioada de valabilitate, dar care poate afecta persoanele cu astm bronșic. 

Fără mere strălucitoare și carne de cal! 

Oricât de poftă ți-ar fi de un măr strălucitor și zemos, în anumite țări din Europa nu vei avea șansa să îl mănânci. Asta pentru că acele mere cu aspect extrem de lucios conțin un amestec de substațe chimice, care ar favoriza apariția bolilor, informează „Newsweek”.

Vezi și: Alimente interzise dacă ai colesterolul crescut. Limitează consumul lor și ține sănătatea sub control!

Carnea de cal este o delicatestă foarte iubită în Italia, mai ales în Sicilia, unde înlocuiește cartea de vită și vițel. Totuși, în Regatul Unit și în S.U.A., acest tip de carne este interzis, din motive etice, potrivit aceleiași surse. 

Ultima pe lista noastră este crema de cafea, fără lactoză, care nu se găește în Danemarca, Norvegia, Islanda și nici în Ungaria. Motivul ar fi că acest tip de cremă conține substanțe periculoase pentru sănătatea inimii.

Sursă foto: Shutterstock  

Mai multe