Când crești fără frați și surori, ai șanse mai mari să divorțezi la maturitate
Atunci când crești într-o familie numeroasăi, avantajele sunt clare – ai cu cine să te joci, dar și cu cine să practici interacțiunea, lucru care este în beneficiul tău când ești adult.
Un studiu nou ne pune pe gânduri, pentru că susține o teorie deloc imposibilă, conform căreia, dacă ai frați sau surori, ți se scad șansele să divorțezi la maturitate. Ce legătură este între una și alta, cum ar fi posibil acest lucru?
Se numește „Sindromul copilului unic” și niște cercetători l-au studiat îndelung, după care au ajuns la concluzia că, cu fiecare frate în plus pe care-l ai, probabilitatea ta de-a divorța la maturitate scade cu 11%. Așadar, cu câți mai mulți frați, cu atât mai binepentru fericirea ta conjugală!
Experții sunt de părere că o copilărie petrecută într-o familie numeroasă îți îmbunătățește abilitățile sociale încă de la o vârstă fragedă, iar acest lucru ne face mai rezistenți și capabili să gestionăm mai ușor urcușurile și coborâșurile unei relații avute la maturitate.
Este estimat că în jur de jumătate din căsnicii se destramă la un moment dat, cu toate că rata divorțului e mai scăzută în prezent decât era în anii ’70. Însă, la fel de bine, oamenii nu se mai căsătoresc acum la fel de mult ca în urmă cu câteva decenii, ci destul de mulți aleg să-și petreacă viața împreună fără să ajungă la altar.
Oamenii de știință din departamentul de Sociologie din Universitatea Ohio, Statele Unite ale Americii, au analizat mii de mariaje din China și au calculat rata divorțului în funcție de mărimea familiei. Mai mult de 90% dintre cuplurile intervievate s-au născut înainte de 1978, când s-a dat legea Unicului copil.
„Un motiv demn de luat în seamă e că frații devin parteneri de viață pe care exersezi în copilărie și cu ajutorul cărora îți perfecționezi abilitățile sociale care te ajută să-ți menții relațiile pe termen lung”, stă scris în raportul publicat în Journal of Family Issues de către cercetători.
„Relațiile între frați sunt adesea intime și pline cu emoții atât pozitive, cât și negative. Ei oferă oportunitatea unică de a-ți dezvolta capacitatea de-a înțelege emoțiile altor oameni, de-a gestiona conflicte și-a învăța cum să faci față furiei simțite”, a conchis studiul.
Alte cercetări au emis și alte ipoteze – cum că frații îți pot diminua riscul apariției depresiei, te pot ajuta să obții note mai bune la școală și să-ți sporești nivelul empatiei.
Foto - Shutterstock