Ce înseamnă să-ți donezi trupul științei după moarte
Atunci când pierdem pe cineva drag, multe decizii trebuie luate. Una dintre ele ține de ce se va întâmpla cu trupul neînsuflețit. Este donarea lui o opțiune?
Nu există statistici oficiale legate de numărul de oameni care aleg să-și doneze corpul științei, însă există informații despre câte persoane și-au dorit acest lucru în Statele Unite ale Americii – în jur de 20.000 de americani aleg acest lucru în fiecare an.
Dar ce înseamnă mai exact donarea trupului după moarte? O altă întrebare perfect valabilă privește planurile de înmormântare ale persoanei decedate și impactul pe care asemenea decizie o poate avea asupra familiei acestuia.
Research for Life este o organizație care promovează donarea întregului corp științei și susține că există mai multe motive pentru care să considerăm asemenea opțiune. În primul rând, trebuie luat în calcul faptul că trupul neînsuflețit și organele sale pot ajuta la diverse cercetări medicale care pot salva vieți omenești. Mai mult, medicii în devenire și chirurgii au pe cine practica tot ceea ce au învățat, iar acest lucru este iar esențial când vine vorba despre salvarea vieții unor oameni.
Totuși, trebuie ținut cont de un aspect important – această decizie va afecta înmormântarea. Atunci când cineva se decide să-și doneze corpul științei, după moarte acel trup trebuie preluat de urgență, nu e timp de îmbălsămare și nici de înmormântarea. Mai mult, familia decedatului și prietenii acestuia nu vor putea să vadă corpul neînsuflețit și, drept urmare, nu-și vor putea lua „Adio!”.
Se poate organiza o ceremonie funerară, însă poate dura și doi ani pentru ca familia să primească resturile incinerate. Așadar trebuie luat în seamă că la înmormântare nu va fi prezent… decedatul.
Motivul pentru care ai vrea să-ți donezi corpul după moarte e ca studenții la Medicină să învețe ca să-și poată ajuta pacienții ulterior sau ca să-i ajuți pe oamenii de știință să înțeleagă mai bine un subiect medical dificil, să studieze, mai exact.
Dacă vrei să-ți donezi corpul unei universități anume sau unui program de cercetare sau spital specific, trebuie văzut dacă cumva aceștia au un astfel de program. Dacă nu, poți căuta pe altcineva care poate beneficia de donația ta specială.
Foto - Shutterstock