Emoţii toxice care ne împiedică să fim fericiţi

14 noiembrie 2017   Spiritualitate

În cantităţile potrivite, frica şi anxietatea sunt necesare pentru supravieţuire, dar în exces ele devin unele dintre numeroasele emoţii toxice care ne pot afecta bunăstarea.

Există un termen care este suprautilizat în domeniul psihologiei şi dezvoltării personale. Vorbim despre "toxicitate" şi despre ideea că oamenii şi comportamentele pot fi toxice. Nu există oameni "toxici", ci oameni care nu ştiu cum să construiască relaţii bune, sănătoase.

De asemenea, când vorbim despre emoţii toxice, ne referim la emoţiile care provoacă durere. Ele ne împiedică bunăstarea noastră şi pun obstacole între noi şi fericire. În plus, ne împiedică să avem o sănătate psihologică puternică.

Prin urmare, cuvântul "toxic" nu are nici o bază ştiinţifică. Cu toate acestea, toxicitatea reprezintă o ilustrare utilă a ceea ce încercăm să facem. Este un comportament disfuncţional care provoacă durere, nefericire şi îmbolnăvire.

Aşadar, iată care sunt emoţiile toxice care ne afectează:

Ruşinea

Se spune că în timp avem mai puţină ruşine. Dar, de fapt, această emoţie se agravează, invadând aproape fiecare zonă a vieţii noastre. Există mai multe tipuri de ruşine: ruşinea de a fi tu, de a purta anumite articole vestimentare, de a spune ceva cuiva, de a adresa o întrebare, de a avea încredere în cineva, de a fi vulnerabil...Este adevărat că există nişte reguli şi limite în interacţiunea socială şi comportamentul de zi cu zi.

Acestea sunt limite pe care nu le traversăm din motive morale, politeţe sau altele asemenea. Cu toate acestea, când vine vorba de dezvoltarea personală, ruşinea ne limitează adesea integritatea şi identitatea. Ruşinea este legată de frică şi insecuritate. Ar trebui să trecem peste această emoţie care ne face să ne simţim incomod. Trebuie să începem să lucrăm la ea începând de azi.

Anxietatea, cea mai periculoasă şi toxică emoţie

Anxietatea devine toxică în momentele în care sentimentele de frică sunt excesive şi afectează sănătatea. Când simţim o constantă ameninţare, stresul nu poate fi combătut, anxitatea devine mai puternică şi te mănâncă din interior, emoţia ajunge să fie toxică. Cu alte cuvinte, emoţiile negative pătrund în toate zonele organismului.

Suferinţa

Suferinţa este o bombă a timpului. După toate, ea reprezintă lucrurile negative: frica, sentimentul de pericol, negativitate, incertitudine, fustrare, durere...Omul nu poate trăi suferind permanent. În astfel de momente fiecare om trebuie să ia o poziţie. Trebuie să-şi revină, să devină mai puternic, să-ţi recapete încrederea, să fie fericit şi liber.

Invidia

Invidia nu este bună sau sănătoasă, nu ajută cu nimic. Ea doar produce mai multă suferinţă. Oamenii trebuie să înveţe să se sărbătorească, iubească şi să fie fericiţi pentru alţii.

Fustrarea

Fustrarea poate fi pozitivă şi negativă. Fustrarea pozitivă ne poate motiva să ne schimbăm şi să devenim alţi oameni. În schimb, fustrarea toxică ne face să devenim vulnerabili în faţa fricii, să renunţăm la vise şi dorinţe.

Depinde de fiecare cum ne lăsăm pradă emoţiilor. Ele nu trebuie să ne conducă, ci noi trebuie să învăţăm să le ţinem sub control. Unele dintre ele ne pot distruge din toate punctele de vedere.

Mai multe