Ce spune ziua în care te-ai născut despre felul în care iubești. Ești o persoană romantică?

9 februarie 2023   Relații de cuplu

Știai că ziua în care te-ai născut are legătură cu felul în care îți manifești iubirea față de partener/parteneră? Cel puțin asta susține numerologia, știința care te învață cum să te descoperi sau îl cunoști mai bine pe partenerul tău de viață. 

Cifra iubirii este un număr important din numerologie și poate dezvălui cum îți exprimi nevoile în relația pe care o ai cu partenerul de viață. De asemenea, această cifră te ajută și să îi cunoști mai bine pe celălalt și să îi înțelegi mai bine reacțiile. 

Cum se calculează cifra iubirii 

Cifra iubirii se calculează astfel: să presupunem că te-ai născut într-o zi de 18. Tot ce trebuie să faci este să aduni 1+8 = 9. Așadar, 9 reprezintă cifra iubirii pentru această dată. Adaptează această formulă de calcul la ziua nașterii tale și descoperă care sunt semnificațiile sale, potrivit astrologului Lauren Ash

1 - Cei care s-au născut pe 1, 10, 19 sau 28 sunt adevărați lideri. Le place să dețină controlul și au nevoie de multă pasiune pentru a-și alimenta relațiile. Trebuie să aibă alături parteneri cu care să se mândrească, iar când se simt respectați și îngrijiți, oferă la schimb recompense. Când le câștigi încrederea, sunt capabili să își susțină partenerii „până în pânzele albe‟. 

2 - Dacă te-ai născut pe 2, 11, 20 sau 29 înseamnă că ești un partener devotat. Te concentrezi pe valorile pe care le ai în comun cu partenerul tău și nu îți place să fii trădat. Siguranța emoțională și familia sunt cele mai importante pentru tine și faci tot posibilul pentru a le obține. 

Citește și: Vezi în fiecare zi aceleași numere în jurul tău? Ce mesaj îți transmite fiecare cifră în parte 

3 - Persoanele născute pe 3, 12, 21 sau 30 iubesc să fie în centrul atenției, le place să se distreze și să flirteze. Nu le place să se simtă legate de altcineva, iar când se află într-o relație, partenerii trebuie să le ofere libertatea de care au nevoie. Un lucru este cert, nu ai cum să te plictisești alături de o persoană cu cifra iubirii 3! 

4 - Romantici din fire, cei care s-au născut pe 4, 13, 22 sau 31 fac tot ce pot pentru a-și surprinde partenerii. Ei sunt acei oameni care se pot muta din locul unde au stat o viață de dragul relației. Cu toate acestea, aceste persoane se așteaptă să primească același lucru din partea partenerilor, iar când asta nu se întâmplă, renunță brusc. Trebuie aibă alături oameni care să fie în permanență atenți la nevoile lor. 

5 - Extrem de energici, cei care s-au născut pe 5, 14 sau 23 pot să pară ușor egocentriști la începutul relației, dar când primesc atenția cuvenită și prind încredere în parteneri, se pot schimba. Singura condiție este ca partenerii lor să fie înzestrați cu multă răbdare!

Citește și: Care este semnificația numerologică a anului 2023 

6 - Cei care s-au născut pe 6, 15 sau 24 pot fi mofturoși la începutul relației, dar o fac doar pentru a-și cunoaște partenerii. Când prind încredere, sunt fideli și au grijă de cei din jurul lor. Cauți un partener stabil? Ei bine, acesta poate fi! 

7 - Persoanele care s-au născut pe 7, 16 sau 25 sunt serioase, sociabile și nu se tem să le comunice partenerilor ce își doresc de la relație. Pentru că sunt conștiente de calitățile lor, au tendința să devină perfecționiste și să își caute parteneri care, în viziunea lor, sunt perfecți. Dar când intră într-o relație, așteaptă-te să fie extrem de devotate! 

8 - Cei născuți pe 8, 17 sau 26 au nevoie de timp și încredere pentru a-și exprima sentimentele. Sunt rezervați, dar siguri pe ei cu privire la calitățile pe care partenerii trebuie să le aibă. De asemenea, sunt intuitivi, iar alături de ei poți să evoluezi pe toate planurile. 

9 - Deși adoră distracția, când își găsesc jumătatea, cei născuți pe 9, 18 sau 27 se dedică întru totul relației. Le place să călătorească alături de partener, să râdă și să încerce lucruri noi. Așadar, nu ai cum să le plictisești lângă o astfel de persoană! 

Sursă foto: Shutterstock  

Mai multe