Sexul pe uliţă

7 mai 2018   Sexualitate

După o perioadă, sexul poate deveni plictisitor sau inexistent într-un cuplu. Iată cum poţi face ca viaţa ta sexuală să fie la fel de pasională ca în primele luni de relaţie.

Mai ales pentru cuplurile cu ştate vechi dar şi pentru cele care se plictisesc, îndeobşte, mai repede, sexul devine anost după o perioadă. Dar unde scrie că sexul se face numai în dormitor? În fond, după cum îi spune şi numele, în dormitor se doarme, nu se face sex. Ar trebui inventată o cameră specială (oare?) care să fie denumită sexitor. A fost făcut un studiu foarte interesant printre cuplurile cu vârste între 18 şi 80 de ani şi s-a constatat că dormitorul e doar ultima variantă de făcut sex de cuplurile din toată lumea. Cuplurile fac sex în toată casa, nu numai în locuri special amenajate. În bucătărie, în cămară, la birou, pe birou, în zona de luat masa, în sala de fitness, pe maşina de spălat sau pe scări.

Ieşi din tipare

Unele cupluri au fost într-atât de sincere, încât au răspuns că au făcut sex şi în propria grădină, la poartă (noaptea târziu), la gard, pe preşul de la intrare.

Cuplurile necăsătorite au făcut sex şi în anexele casei – în pivniţă, bunăoară, în timp ce 8 la sută dintre repondenţi au răspuns că au făcut sex şi pe aleea din faţa casei.

Cuplurile căsătorite au admis că cel mai des au făcut sex în dulap sau în baie – e evident de ce – pentru că, cel puţin baia e unul dintre singurele locuri din casă dotate cu cheie.

Potrivit studiului, cuplurile cele mai plictisite sunt cele care au făcut sex în dormitor în ultimele 6 luni, iar cele mai puţin plictisite – oriunde altundeva.

Sursa foto: www.pamper.my

Mai multe