Ce bucate trebuie să ai pe masa de Paşte ca să îţi meargă bine tot anul

24 aprilie 2019   Ghid de viață

Masa de Paşte este una bogată şi există câteva preparate tradiţionale pe care le vei găsi în casa oricărui român. Sunt gustoase şi, cel mai probabil, pe placul oricărui invitat, însă ce nu ştiai e că unele dintre aceste preparate îţi aduc şi noroc. Aşadar, asigură-te că aceste bucate nu îţi lipsesc de la masa de Paşte, dacă vrei să îţi meargă bine tot anul.

Ouăle vopsite

Ouăle roşii nu au voie să lipsească de pe această masă de sărbătoare. Sunt multe legende legate de obiceiul vopsirii ouălor, dar cea mai cunoscută spune ca Maica Domnului a aşezat coşul cu ouă lângă crucea pe care era răstignit Iisus şi acestea au fost înroşite de sângele care picura din rănile Mântuitorului. De aceea, în trecut, ouăle se vopseau doar roşii, dar astăzi se folosesc diverse culori şi se fac diverse modele.

Se spune că ouăle vopsite în Joia Mare, şi nu în altă zi, te feresc de boli şi de necazuri. Totodată, ouăle înroşite în această zi vor fi bune tot anul.

Mai mult decât atât, în unele zone, îndeosebi în Bucovina, se păstrează tradiţia încondeierii ouălor, devenită în timp o adevărată artă, executată cu măiestrie de artişti populari. Ouăle încondeiate se mai numesc şi "ouă muncite", dedicând astfel efortul depus pentru desăvârşirea lor patimilor îndurate de Iisus Hristos pentru lume.

Pasca

Pasca este coptura tradiţională a Paştelui şi are formă rotundă pentru că se crede că scutecele lui Iisus au fost rotunde. Tradiţional se prepară din puţin aluat de cozonac, este umplută cu brânză de vaci şi acoperită cu o cruce din aluat.

În zilele noastre, reţeta a viariat şi s-a modernizat, aşa că pe unele mese va fi pască cu ciocolată sau vanilie, sau chiar pasca fără aluat.

Cozonacul este un alt preparat dulce mereu prezent pe masa de sărbătoare a românilor. Multe gospodine preferă însă să-l cumpere, fiind destul de greu de preparat. La fel ca şi la pască, există însă diverse feluri de reţete de cozonac care uşurează munca în bucătărie. 

Mielul, nelipsit de la masa de Paşte

Mielul este simbolul Mântuitorului, care a fost sacrificat pentru a salva omenirea. Indiferent de forma în care este preparat – drob, friptura, ciorbă, stufat etc. - mielul nu poate lipsi de pe masa de Paşte.

Drobul de miel este un preparat tradiţional la masa de Paşte din fiecare an. Ingredientele principale din drob de miel sunt măruntaiele acestui animal. Uite cum îl prepara bucătarul Radu Anton Roman.

Nelipsită de la masa de Paşte este şi friptura de miel. Pentru a putea fi mai uşor de digerat, aeasta trebuie ţinută în apă cu oţet şi condimente. Iată o reţetă delicioasă de cotlet de miel cu ierburi aromatice.

Supa sau ciorba de miel completează meniul tradiţional de Paşte. Supa de miel, pe lângă beneficiile nutrionale pe care le oferă organismului, este o mâncare delicioasă, care aduce savoare mesei de Paşte. Pe lângă celelalte preparate tradiţionale, bogate în grăsimi, supa de miel vine ca o alinare pentru stomac, uşurând digestia.

Sursă foto: andreibalint.ro, pixabay.com

Mai multe