Beneficiile mai puțin știute ale magneziului pentru organism

27 septembrie 2023   Curiozități

Magneziul este un mineral care nu trebuie să îți lipsească din alimentație! Acest nutrient previne osteoporoza, susține funcția cerebrală, sănătatea inimii și pe cea musculară. În plus, magneziul aduce și alte beneficii pe care puțini le cunosc! 

În cazul adulților, cantitatea zilnică recomandată de magneziu poate varia în funcție de sex, vârstă și stare de sănătate. În general, pentru bărbații cu vârste cuprinse între 19 și 30 de ani se recomandă 400 mg/zi și 310 mg/zi pentru femei.

Cele mai bogate surse alimentare de magneziu sunt: semințe, spanac, alune, migdale, nuci, orez brun, fasole neagră, banane, avocado, ciocolată neagră, iaurt, somon și tofu, dar când aceste alimente nu sunt incluse în dietă, medicul de familie poate recomanda administrarea de suplimente. Odată ce organismul primește cantitatea necesară de magneziu, se pot observa unele îmbunătățiri ale sănătății mentale și fizice. 

Citește și: Când este cel mai bine să iei suplimente cu magneziu? Dimineața sau seara? 

Dormi mai bine 

Dacă te confrunți cu insomnii, una dintre cauzele posibile poate fi deficiența de magneziu. Așadar, odată ce vei suplimenta aportul, o să reușești să te odihnești corespunzător. Un studiu, realizat în aprilie 2022, a constatat că magneziul influențează durata somnului prin reglarea ritmului circadian și prin producția de melatonină, un hormon implicat în reglarea ciclului somn-veghe. 

Previne și combate constipația 

Magneziul ajută la relaxarea mușchilor din tractul digestiv și la îmbunătățirea tranzitului, prin urmare un aport adecvat este util în prevenirea și combaterea constipației. 

Reduce frecvența și intensitatea migrenelor 

Dacă te confrunți cu migrene sau cu dureri de cap, magneziul te poate ajuta să le reduci frecvența și intensitatea. Acest mineral contribuie la relaxarea vaselor de sânge și are efect calmant asupra sistemului nervos. În plus, magneziu ajută la reducerea stresului, una dintre cauzele care poate declanșa migrene și dureri de cap. 

Vezi și: Ce simptome arată că ai putea avea lipsă de magneziu. Află de ce este important acest mineral! 

Benefic pentru diabetici 

Aportul de magneziu ajută la creșterea sensibilității organismului la insulină, hormonul care controlează nivelul de zahăr în sânge. Acest lucru poate fi benefic pentru persoanele cu diabet de tip 2, care se confruntă cu probleme de rezistență la insulină. 

  • Înainte să suplimentezi aportul de magneziu, discută cu medicul tău! Excesul poate cauza diaree, greață, crampe abdominale și slăbiciune musculară. În plus, poate duce inclusiv la ritmuri cardiace anormale. 

Sursă foto: Shutterstock  

Mai multe